La 34 de ani gestionează lunar 300.000 de apeluri de la clienţi

Autor: Ioana Matei Postat la 02 iulie 2013 2557 afişări

După 12 ani în cadrul operatorului de telecomunicaţii Vodafone România, Ana Alexe a preluat la finele anului trecut poziţia de director customer operations, devenind astfel şi membru în boardul companiei.

Ana Alexe răspunde de relaţiile companiei cu cei peste opt milioane de clienţi şi conduce o echipă de aproximativ 1.000 de angajaţi ai Vodafone sau ai unor parteneri, de la oameni din call-center şi până la echipe de suport, echipe care urmăresc încasarea facturilor şi care au contact direct cu clienţii de business.

Într-o lună de zile sunt recepţionate cam 300.000 de apeluri de la clienţi şi tot atâtea sunt iniţiate de Vodafone spre utilizatori. Platforma software a companiei generează la fiecare sfert de oră rapoarte privind motivele pentru care sună clienţii, iar pe de altă parte Ana Alexe urmăreşte pe monitoare dedicate şi evoluţia unei serii de indicatori cheie ai activităţii, cum este de exemplu timpul de aşteptare al unui client până la interacţiunea cu un consultant. Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti şi a numeroase sesiuni de training şi workshop-uri, Alexe şi-a început cariera în domeniul telecom în urmă cu 12 ani în compania cunoscută pe atunci drept Connex.

În prima fază a ocupat poziţia de consultant în departamentul de relaţii cu clienţii şi a evoluat de-a lungul anilor la team leader, manager customer service, director customer operations mai întâi pentru segmenul clienţilor de business şi apoi pe divizia de suport, apoi timp de un an a condus departamentul customer experience al filialei Vodafone din Qatar şi din octombrie 2012 a preluat întrea¬ga divizie de customer operations. Printre realizările sale se numără lansarea unui call-center dedicat clienţilor de servicii de date sau pregătirea terenului  pentru introducerea în următoarea perioadă a unei funcţionalităţi care să le permită clienţilor care sună în call-center să aibă opţiunea de a fi sunaţi înapoi pentru a nu fi nevoiţi să aştepte să vorbească cu un operator.FUNCŢIE acţionar al Fratelli, Biutiful, Le Club, Flavours

FUNCŢIE director customer operations

VÂRSTĂ 34 de ani

CIFRĂ DE AFACERI 2012 812,1 milioane de euro

EBITDA 2012 302,9 milioane de euro

ANGAJAŢI 3.000


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/la-34-de-ani-gestioneaza-lunar-300-000-de-apeluri-de-la-clienti-11069069
11069069
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.