Ion Lazăr - cum a ajuns un tinichigiu auto la un business de peste 80 de milioane de euro pe an

Autor: Ioana Matei Postat la 13 ianuarie 2013 2693 afişări

Povestea lui Ion Lazăr începe înainte de 1989, când era tinichigiu auto şi făcea ceea ce el numeşte „comerţ" - cu fructe, legume, animale, piese auto, „cu tot ce se găsea".

A atins astfel un prag financiar care i-a marcat existenţa în 1994, când a numărat pentru prima dată 100.000 de mărci germane (aproximativ 60.000 de dolari, la cursul aferent anului 1995), cu care intenţiona să cumpere piese din Germania. Volumul mare de piese achiziţionate şi nevoia de a le vinde cât mai repede au dus la deschiderea primului magazin de piese auto în Bascov, lângă Piteşti, unde omul de afaceri îşi are şi acum sediul. Cu profitul obţinut atunci a continuat dezvoltarea şi în 1995 a deschis magazine de piese auto la Bucureşti, la Vâlcea şi la Sibiu. Extinderea i-a adus şi nevoia de a transporta piesele şi aşa a cumpărat şi primul camion, după care, renunţând între timp la afacerea cu piese, s-a concentrat pe transport - ajungând la o flotă de 35 de camioane în 2001. În 2002 a devenit francizor pentru România al Höedlmayr Austria - unul din cei mai mari transportatori de vehicule din Austria. Cel de-al doilea pas important făcut de companie a fost contractul pentru transportul de maşini venit ca urmare a dezvoltării unui parteneriat de transport de piese auto între Dacia-Renault şi International Lazăr Company în 2002. Contractul fericit cu Dacia a generat un salt în afaceri, asigurând o creştere de la 3,5 milioane de euro în 2002 la de peste trei ori mai mult în 2003. În 2011 compania a atins nivelul încasărilor din 2008, iar anul acesta va înregistra un plus de 5-6 procente, potrivit estimărilor CEO-ului.


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/ion-lazar-cum-a-ajuns-un-tinichigiu-auto-la-un-business-de-peste-80-de-milioane-de-euro-pe-an-10452681
10452681
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.