Gheorghe Dobra, omul care conduce de 17 ani cel mai mare producator de aluminiu din ECE

Postat la 18 octombrie 2010 299 afişări

De 26 de ani Gheorghe Dobra lucreaza pentru Alro si de 17 ani conduce una din cele mai mari companii din Romania si cel mai mare producator de aluminiu din Europa Centrala si de Est.

Absolvent de Politehnica, Gheorghe Dobra a primit repartitie la uzina din Slatina; voia sa lucreze in cercetare si a incercat sa se intoarca la Bucuresti, pentru ca metalurgia nu-l atragea.

A venit la sefia uzinei in 1993 si a traversat epopeea privatizarii uneia din cele mai atractive si puternice companii din Romania. Dobra a mentinut pe profit compania intr-una dintre cele mai nesigure din punctul de vedere economic perioade ale industriei romanesti si a incercat, cu ajutorul unei institutii financiare, sa preia Alro. Nu a reusit pentru ca privatizarea insemna, la un moment dat, in Romania, nu numai bani si cunostinte, ci si sustinere politica.

Dobra a ramas pe pozitii si dupa preluarea uzinei de catre Marco Industries BV, mai tarziu devenita Vimetco NV, companie olandeza detinuta de omul de afaceri rus Vitali Matsitski. Cum la momentul privatizarii uzina avea 5.600 de angajati, iar acum numarul acestora a ajuns la 2.500, sunt usor de intuit problemele pe care le-a avut de rezolvat Dobra intre timp - reducerea personalului, asigurarea energiei, cresterea productiei.

In timp, cifra de afaceri a companiei ALRO a ajuns la varfuri de peste 600 de milioane de euro si, cu toata influenta negativa a crizei economice, compania a anuntat mentinerea profitabilitatii si cresterea ciferi de afaceri. Productia de aliaje pentru industria aeronautica, un segment pretentios, dar cu grad mare de profitabilitate, este cel mai recent pariu al echipei lui Gheorghe Dobra.

Urmărește Business Magazin

/lideri/gheorghe-dobra-omul-care-conduce-de-17-ani-cel-mai-mare-producator-de-aluminiu-din-ece-7491102
7491102
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.