Diana Şipoş, Atos: „Sper ca viitorul să fie o perioadă cu pace şi linişte socială”

Postat la 29 septembrie 2021 535 afişări

Diana Şipoş, Atos: „Sper ca viitorul să fie o perioadă cu pace şi linişte socială”

Cred că jobul ideal este… acela care îmi aduce suficiente provocări încât să mă ţină departe de autosuficienţă. În plus, consider că echipa de management contribuie decisiv la crearea unui mediu de lucru sofisticat, dar în acelaşi timp flexibil şi ghidat după principii solide, ceea ce este, de asemenea, crucial când mă gândesc la un job ideal. Apreciez dinamismul mediului de afaceri din domeniul în care activez acum şi consider că acesta oferă multe oportunităţi de locuri de muncă ideale.

În carieră, cel mai greu îmi este… să echilibrez, la standardele mele, viaţa de familie de cea profesională.

Lucrul de care sunt cel mai mândră este… familia mea (fetiţele mele Mara, de 9 ani, şi Eliza, de 6 ani şi soţul meu Sergiu). Pe plan profesional, sunt mândră că am contribuit la dezvoltarea companiei Atos în România, pornind de la aproximativ 200 de angajaţi în 2010 şi ajungând după 10 ani de creştere la peste 2.700 de colegi, având un portofoliu extins de servicii digitale.

Cred că stilul meu de management este… unul flexibil, democratic, dar şi foarte aplicat. Intru destul de mult în detalii pentru a înţelege problemele la firul ierbii şi pentru a putea lua decizii informate.

Primul meu şef spunea că trebuie să… lucrezi aşezat, temeinic, fără a incorpora simţul urgenţei în ceea de faci, ceea ce funcţionează mai ales în această perioadă de încertitudine care îţi poate deregla busola personală şi profesională. Desigur, trebuie tot timpul să ţii cont de oportunităţile pe care le întrevezi şi să alegi ce este urgent şi ce nu.

Când eram copil, visam să fiu… architect. Dar totuşi trebuie să ai şi un dram de talent artistic pentru asta. De aceea, am ales o carieră analitică şi cu multă atenţie la detalii, însă cu o componentă artistică mai redusă.

Liderul ideal este… acela care ascultă opiniile celor din echipă şi le ia în calcul în deciziile sale.

Calitatea principală pe care o caut la un coleg este… deschiderea faţă de idei noi.

Sper ca viitorul să fie… o perioadă cu pace şi linişte socială.

Îmi place să citesc… romane de memorii şi cărţi din domeniul sociologiei.

O mare parte din timpul meu liber… o aloc copiilor.


Vârstă: 36 de ani

Funcţie: Chief Financial Officer

Companie: Atos IT Solutions and Services

Cifră de afaceri (2020): 468 mil. lei

Număr de angajaţi: 2.242


Numărul colegilor din echipa sa: 10


Experienţă: operaţiuni financiare, fuziuni şi reorganizări de afaceri, managementul schimbării, analiză de afaceri şi raportare financiară în cadrul grupurilor internaţionale Siemens şi Atos


Domeniile pe care se concentrează în prezent: strategie financiară, proiecte de dezvoltare locală, coordonare proiecte de eficientizare operatională şi de control financiar intern, la nivel regional şi de grup.

Profilul Dianei Şipoş a apărut în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIŢIA 2021. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.