Daniel Buhazi: Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este că „cei 7 ani de acasă” sunt baza dezvoltării profesionale, nu doar personale, iar restul se învaţă pe parcurs

Postat la 28 octombrie 2021 288 afişări

Daniel Buhazi: Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este că „cei 7 ani de acasă” sunt baza dezvoltării profesionale, nu doar personale, iar restul se învaţă pe parcurs

Cred că jobul ideal este... probabil acela cu un raport de echilibru între ce trebuie să faci, din datorie, şi ce îţi doreşti să faci, pentru a fi împlinit.

Cel mai mult mă inspiră... să lucrez într-o echipă performantă şi un mediu dinamic, provocator. Mă inspiră şi oamenii care fac performanţă, indiferent de domeniu.

Prefer să lucrez... în echipă şi în mişcare.

În carieră, cel mai greu îmi este... să accept situaţiile în care se aplică toate soluţiile posibile, fără rezultat şi trebuie să renunţ. Cred că există foarte puţine situaţii de nerezolvat.

Obiectivul meu principal în rolul actual este... să creştem businessul ELCO Heating Solutions, lansat în Romania în 2017 şi să îl transformăm într-un lider constant pe piaţa de profil.

În următorul concediu, aş vrea să... nu mai merg cu laptopul la plajă.

Sunt cel mai mândru de…  sunt copiii mei.

Mentorul meu este... bunicul soţiei mele, Dumitru, un om cu valori bine stabilite, pe care le-a transmis celor din jurul lui.

Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum este... că „cei 7 ani de acasă” sunt baza dezvoltării profesionale, nu doar personale, iar restul se învaţă pe parcurs.

CEO-ul pe care îl admir cel mai mult... sunt, de fapt, doi: medicul Wargha Enayati (fondatorul reţelei private de sănătate Regina Maria) şi colegul meu, Cătălin Drăguleanu (Country Manager, Ariston Thermo România).


Vârstă: 39 de ani

Funcţie: director comercial pentru brandul german ELCO, din cadrul Ariston Thermo Group

Companie: Ariston Thermo România


Numărul colegilor din echipa sa: 12 


Experienţă anterioară: director regional WILO România, manager divizie Instalaţii AMBIENT SA, director vânzări Romstal


Domeniile pe care se concentrează în prezent: construcţii şi instalaţii HVAC

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.