Alexandru Bâlea: Toate lucrurile au o doză de incertitudine şi de cele mai multe ori clarificarea ei este de fapt cheia către o colaborare fără fricţiuni, fie că vorbim de echipă, fie că vorbim de proiecte

Postat la 21 septembrie 2021 43 afişări

Alexandru Bâlea: Toate lucrurile au o doză de incertitudine şi de cele mai multe ori clarificarea ei  este de fapt cheia către o colaborare fără fricţiuni, fie că vorbim de echipă, fie că vorbim de proiecte

Cred că jobul ideal este... cel care îţi da şansa să îţi pui în valoare punctele forte şi te ajută să  creşti şi profesional dar şi personal. Pentru mine înseamnă şi libertate de exprimare , de a crea, de a inova dar cel mai mult apreciez când văd  impactul contribuţiei mele  în viaţa  oamenilor: modul în care activitatea mea  îi ajută, le schimbă rutina zilnică, le uşurează activităţile recurente sau chiar îi ajută să evolueze spre mai bine.

Obiectivul meu principal în rolul actual este... să am proiecte care aduc valoare reală clienţilor şi o echipă motivată care lucrează cu plăcere iar lucrurile pe care le facem să aibă importanţă şi pentru  ei.

Din agenda mea zilnică, nu lipseşte... call-ul cu echipa sau cu un client.

Cred că stilul meu de management este definit de... nu am o reţeta, este un mix  – cu proporţii variabile – între liberal şi democratic. Susţin autonomia oamenilor iar multe dintre deciziile luate sunt  prin consultarea în echipă.

Lecţia pe care am învăţat-o în cariera mea de până acum... este că toate lucrurile au o doză de incertitudine şi de cele mai multe ori clarificarea ei  este de fapt cheia către o colaborare fără fricţiuni, fie că vorbim de echipă, fie că vorbim de proiecte. 

 Primul meu şef spunea... că tot ceea ce fac trebuie să vină însoţit de nivel mare de responsabilitate pentru activitatea clientului. Să simt  şi să îi respect încrederea pe care mi-a acordat-o.

CEO-ul pe care îl admir cel mai mult este... Toto Wolff, care  în spatele imaginii de lider bazat  pe precizie,  rigurozitate şi date măsurabile  este de fapt un „people person” care se  focusează pe a da oamenilor puterea şi a-i ajuta să aibă succes, făcând apel la valori comune.


Vârstă: 30 de ani

Funcţie: Team Leader – Retail & Distribution

Companie: TotalSoft

Cifre de afaceri (2020):  22,3 mil. euro

EBITDA:  3,7 mil. euro

Număr de angajaţi: 550

Investiţii planificate (în 2021): peste 5 mil. euro


Numărul colegilor din echipa sa: 15


Experienţă: zonele de retail şi distribuţie, derulând de peste 10 ani proiecte majore de digitalizare pentru companii de top din România.


Domeniile pe care se concentrează în prezent: Divizia pe care o conduce susţine companiile din retail şi distribuţie în efortul lor de a identifica noi traiectorii de creştere. Colaborează cu peste 60% dintre retailerii cu vânzare în malluri, iar peste 1.500 de magazine vând 350.000 de articole prin soluţia furnizată de ei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.