100 TINERI MANAGERI DE TOP - Emilia Lega, Rompetrol Group

Autor: Iuliana Roibu Postat la 03 august 2012 290 afişări

La 32 de ani, Emilia Lega este responsabilă de raportarea financiară din cadrul Rompetrol Group, companie care estimează afaceri de 9,4 miliarde de dolari în 2012.

După absolvirea Facultăţii de Contabilitate şi Informatică de Gestiune din cadrul ASE în 2001, Emilia Lega a lucrat timp de doi ani în audit - în cadrul Arthur Andersen şi Ernst & Young. Din 2003, s-a angajat la Rompetrol, unde a ocupat mai multe funcţii din aria bugetării şi raportării financiare, ajungând în 2012 să organizeze toată activitatea de raportare financiară a celor 40 de companii din cele 12 ţări unde grupul Rompetrol îşi desfăşoară activitatea. "M-am dezvoltat ca manager învăţând de la managerii mei direcţi, care au avut încredere în mine şi m-au susţinut în dezvoltarea competenţelor mele profesionale şi manageriale", spune Emilia Lega, care consideră că cele mai importante realizări profesionale ale sale de până acum sunt legate de implementarea procesului de Fast Closing, prin care Grupul Rompetrol a redus până la patru zile şi jumătate (lucrătoare) perioada de închidere a situaţiilor financiare pe care le raportează către managementul local şi cel din Kazahstan, de crearea unui departament solid de raportare, de coordonarea cu succes a procesului de audit extern în cadrul Grupului Rompetrol şi de implementarea unui model integrat de raportare financiară.

Lucrează cu o echipă de 40 de persoane, dintre care 9 îi sunt subordonate în mod direct, iar indirect coordonează activitatea de raportare - contabilitate la nivelul grupului Rompetrol, departament compus din aproximativ 200 de persoane. Obiectivul Emiliei Lega pe termen mediu-scurt legat de companie este "finalizarea integrării cu sistemul de raportare financiară din Kazahstan", iar obiectivul său personal legat de carieră este ca într-un interval de zece ani să fie CFO în cadrul unei importante companii din România sau din străinătate. Ca mulţi dintre actualii sau foştii săi colegi din Rompetrol, Emilia Lega este tentată să înceapă o afacere pe cont propriu: "Consider că experienţa acumulată în toţi aceşti ani îmi poate asigura viziunea necesară pentru a deveni un antreprenor de succes în România".


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-tineri-manageri-de-top-emilia-lega-rompetrol-group-9891250
9891250
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.