100 TINERI MANAGERI DE TOP - Ana Maria Mateescu, Romtelecom

Autor: Ioana Mihai Postat la 25 iunie 2012 741 afişări

Din 2011 a preluat coordonarea întregii activităţi de suport juridic a Romtelecom, inclusiv zona de litigii. Împreună cu cei 41 de oameni pe care îi coordonează, se ocupă şi de administrarea activităţilor juridice corespunzătoare pentru NextGen şi canalele TV de sport ale companiei.

După cinci ani de experienţă în două case de avocatură a început să lucreze la Romtelecom în 2004. "M-a interesat postul pentru că am vrut să cunosc mediul corporativ din interior, să-mi extind cunoştinţele dincolo de poziţia de consultanţă în avocatură", povesteşte Ana Mateescu. Acel moment a coincis cu un moment interesant în istoria companiei: cea de după liberalizarea pieţei de comunicaţii (2003). Primele proiecte la care a lucrat au fost legate de vânzarea participaţiei Romtelecom în Cosmote România către grupul Cosmote. "Au fost proiecte grele, complexe, au implicat multă muncă, dar am şi învăţat foarte mult prin ele", îşi aminteşte acum Ana Mateescu. Apoi, an de an atribuţiile sale s-au extins.

De pildă, preluarea suportului juridic pentru activitatea de achiziţii, ce aveau ca obiectiv restructurarea contractelor comerciale ale companiei, care totalizau peste 600 milioane euro. În 2006, împreună cu întreaga echipă, a asigurat suport juridic pentru lansarea platformei TV Dolce a Romtelecom. "Cred că este unul dintre cele mai stimulative din carieră", spune acum Ana Mateescu, care dă şi detalii. Era vorba despre o activitate nouă în portofoliul companiei, proiectul a fost implementat cu o rapiditate extraordinară pentru complexitatea sa, iar juridic a presupus o arie largă de activităţi de acoperit - de la licenţiere până la negocierea contractelor cu furnizori de conţinut sau pentru achiziţionarea echipamentelor pentru construcţia reţelei şi până la crearea contractului cu abonatul pentru serviciile TV. "Nu m-am văzut niciodată, din ipostaza de avocat, de jurist, ca un filtru de cenzură, ci mai degrabă ca un partener al businessului pentru găsirea acelor soluţii care să satisfacă şi rigorile legii, dar şi obiectivele companiei", spune Mateescu. Ea completează că ştie de existenţa unei întregi mitologii corporatiste despre avocaţi, care funcţionează adesea ca "dop în sistem" şi "este exact ce nu am dorit să devin".

S-a gândit la pornirea unei afaceri proprii, dar "pentru moment nu am un plan concret în acest sens, este mai degrabă o idee care s-ar putea concretiza pe un termen mai lung".


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-tineri-manageri-de-top-ana-maria-mateescu-romtelecom-9750248
9750248
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.