100 TINERI MANAGERI DE TOP - Alina Mirea, Deloitte

Autor: Ioana Matei Postat la 26 octombrie 2012 531 afişări

Economist de profesie, Alina Mirea şi-a ales o specializare nouă pentru sfârşitul anilor ’90 şi, mai ales, rezervată îndeosebi bărbaţilor – auditul.

În 1997 s-a angajat la KPMG, iar în 2003, când a părăsit compania, era deja manager de audit. A rămas în domeniu, dar a schimbat angajatorul, urmând şase ani în care a fost audit partner în audituri, due diligence şi consultanţă financiară la Boscolo & Partners, firma corespondentă a Grand Thornton International. "A fost prima provocare din cariera mea, să mă desprind de Big 4, după mai mult de şase ani şi să mă alătur unei firme de consultanţă cu renume internaţional, dar de dimensiuni mult mai mici şi aflată la început de drum pe piaţa românească", spune Mirea. Din acest punct de vedere, nu a fost o perioadă uşoară în cariera sa, chiar dacă România se afla în plin avânt economic. "Am reuşit să consolidăm echipa şi reputaţia firmei, ajungând la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro în perioada de vârf atât a companiei, cât şi a României şi un portofoliu solid de clienţi din diferite domenii de activitate", punctează Mirea.

La începutul anului trecut Mirea a revenit în Big 4, la Deloitte, unde, înainte de a fi promovată ca partener, a fost director de audit. Din această postură, a preluat atât conducerea biroului regional din Timişoara, urmând să coordoneze activitatea firmei în regiune, cât şi anumite proiecte derulate în paralel la nivel central. În prezent, echipa din Timişoara este formată din 10 oameni, majoritatea specializaţi în audit financiar. "Urmărim să dezvoltăm competenţele echipei în zona de audit şi consultanţă fiscală şi să realizăm o creştere a cifrei de afaceri în zona de 20% în următorii doi ani", spune Alina Mirea.


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-tineri-manageri-de-top-alina-mirea-deloitte-10259380
10259380
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.