100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Cornelia Gheorghe, Praktiker România

Autor: Ioana Mihai Postat la 28 mai 2012 102 afişări

Cornelia Gheorghe de la Praktiker este o optimistă când vine vorba de promovarea femeilor în business, afirmând că sunt foarte multe femei care au dovedit că atâta vreme cât munceşti bine şi îţi cunoşti meseria, „valoarea nu ţine cont de gen".

În 2002, când a început să activeze în piaţa de bricolaj, domeniul era dominat de bărbaţi, însă "munca asiduă, determinarea, tenacitatea, pasiunea pentru ceea ce fac, echipa minunată pe care o coordonez şi susţinerea familiei" au ajutat-o să depăşească momentele de cumpănă şi să obţină încrederea celor din jur. Consideră că tenacitatea, încrederea în sine şi în echipă şi răbdarea sunt calităţi esenţiale în business, iar la acestea "se adaugă şi intuiţia feminină, care şi-a demonstrat de multe ori eficienţa". Numeşte drept cea mai mare realizare a ei familia, precizând că are o fetiţă, Alexia Maria, "care mi-a completat într-un mod minunat viaţa şi m-a făcut să văd totul într-o altă lumină", dar afirmă că a găsit un echilibru "aproape perfect" între viaţa personală şi cea profesională.


Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" - prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-cele-mai-puternice-femei-din-business-astazi-cornelia-gheorghe-praktiker-romania-9638338
9638338
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.