100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Dan Şucu, CEO şi proprietar Mobexpert - 033

Postat la 17 ianuarie 2022 10592 afişări

100 Cei mai admiraţi CEO din România 2021. Dan Şucu, CEO şi proprietar Mobexpert - 033

Şi-a început cariera ca ghid de turism, intrând în lumea antreprenoriatului după Revoluţie, când a deschis un mic centru de vânzări en gros.

A pus bazele companiei Mobexpert în 1993, cu o investiţie iniţială de 1.000 de dolari, după o vizită la un târg de mobilă din Paris, care l-a inspirat să pornească afacerea.

Este de părere că pentru a reuşi în business trebuie urmărită nevoia clientului, astfel încât acesta să aibă ce are nevoie, atunci când are nevoie şi cum are nevoie: „Construieşte o organizaţie care să fie condusă de această credinţă. Indiferent ce probleme crezi că ai, problema lui e prima”.

În prezent, grupul Mobexpert are activităţi integrate, adică are şi producţie şi logistică şi retail, toate proprii. În prezent, există 11 magazine Mobexpert mari, iar în total retailerul are 26 de magazine proprii şi partenere.

Grupul Mobexpert, cu activităţi în producţia şi retailul de mobilier, un business controlat de antreprenorul Dan Şucu, şi-a bugetat pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri de 10-12% faţă de 2019, potrivit informaţiilor anterioare acordate ZF. În 2019, ultimul an de dinainte de pandemie, grupul Mobexpert a avut afaceri de peste 200 de milioane de euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.