Grow faster
Monica Lazăr, Internal Apps & Processes Manager, eMAG: „eMAG e o companie care încurajează libertatea şi creativitatea echipelor, aşa că găsirea unui baseline standard care să nu îngrădească inovaţia tehnologică este o provocare continuă.”

De la dezvoltarea de programe, la dezvoltarea de echipe

6 iun 2022 Autor: Ioana Matei

Monica Lazăr a fost pasionată de tehnologie încă din copilărie, motiv pentru care a ştiut de la început în ce direcţie să îşi îndrepte paşii în carieră. Totuşi, crede că un ingredient care ţine mai puţin de ştiinţe a adus-o în punctul de a coordona echipa de Internal Apps & Processes a eMAG: capacitatea de a lucra mai bine alături de colegi decât individual. Ce înseamnă să îi coordonezi pe cei care construiesc, la propriu, universul EMAG?

 

Disciplina, curiozitatea şi empatia sunt motorul reuşitei mele în carieră. Curiozitatea îmi dă dorinţa de învăţare şi de evoluţie, vreau să ştiu cât mai multe, să aflu ce se întâmplă şi de ce, să înţeleg cauza şi să caut rezolvarea. Disciplina îmi dă o bază de lucru, o prioritizare a efortului în direcţiile importante şi mă ajută să trec cu entuziasm peste etapele mai dificile sau mai puţin inovatoare. Şi poate pe primul loc e de fapt empatia, care îmi permite să relaţionez cu oamenii şi să lucrez mai bine în echipă decât individual”, descrie Monica Lazăr principalele calităţi despre care crede că au ajutat-o să ajungă în rolul actual, cel de Internal Apps & Processes Manager al eMAG. Din acest rol, ea coordonează o echipă al cărei scop principal este dezvoltarea serviciilor necesare celor 800 de membri din Plat & Tech  (departamentul Platforms & Technology al eMAG - n.red.) Serviciile pot fi aplicaţii dezvoltate in house, tooluri externe pentru care oferă date rezultate din cercetări, suport şi mentenanţă, standardizare procese sau managementul diverselor etape din procesul de dezvoltare, cu ajutorul experţilor în domeniu care se implică sau gestionează proiectele majore din companie (precum project manageri, arhitecţi enterprise sau designeri). Această echipă este formată din 35 de specialişti în tech, în roluri legate de dezvoltarea tech (cum ar fi – developeri, designeri, QA, DevOps, arhitecţi, Business & Process Analysts, project manageri şi product owneri). Bugetul departamentului este de aproximativ şapte milioane de lei anual, cu diverse plusuri în funcţie de costurile adiţionale aduse de proiectele în lucru.

 

Cum a ajuns ea în acest rol?

Monica Lazăr a mizat pe tehnologie încă din adolescenţă, motiv pentru care a ales pentru studii Politehnica, aceasta acoperind domeniile de tehnice de care era interesată. S-a axat din start pe programare, iar în anul II de facultate găsea deja primul job, într-o companie mică, ce dezvolta soluţii pentru firmele de curierat. „Acolo am început pe un rol de QA (Quality Assurance - n.red.) manual, apoi am învăţat şi automatizare şi development. Experienţa de aici şi din facultate m-au ajutat să mă angajez ca programator după câteva luni, undeva la începutul lui 2007, rol în care am ajuns şi în eMAG în 2011”, îşi descrie ea începuturile profesionale. La momentul când a decis să meargă la interviul pentru eMAG, spune că nu ştia foarte multe despre companie, dar acesta a fost unul interesant, din care au reieşit provocări tehnice şi de produs care au atras-o. Îşi aminteşte că atunci când s-a angajat la eMAG, în anul 2011, în companie erau mai puţin de 20 de programatori şi fiecare dintre ei îşi gestiona proiectul în toate etapele lui – fie că vorbim despre discuţii cu clienţii, implementare, testare, lansare, monitorizare.  „Am avut ocazia să cresc alături de companie şi am învăţat enorm de mult, atât tehnic, cât şi ca product şi people manager. Ce m-a atras la început şi mă atrage în continuare este faptul că eMAG e un mediu de învăţare continuă care îţi şi oferă libertatea de a lua decizii şi de a-ţi implementa ideile, un mediu în care poţi învaţa din greşeli şi în care evoluezi constant.” Pe parcursul următorilor trei ani, echipa s-a extins şi a devenit departament, o parte dintre membrii iniţiali au devenit la rândul lor Team Leaderi, în timp ce alţii s-au îndreptat către zona de produs şi alţii au ales să continue ca experţi tehnici. Ea s-a aflat printre cei care au evoluat de la rolul de dezvoltator înspre cel de Team Leader: „Trecerea de la Developer la Technical Team Leader a fost graduală. Pe măsură ce echipa în care lucram s-a mărit, am preluat treptat zona tehnică, apoi produsul şi people management au venit cumva natural împreună cu celelalte două”.

Cum a fost trecerea de la programare, la coordonarea unei echipe? Monica Lazăr crede că impactul adus de activitatea de People Manager, alături de o echipă, este semnificativ mai mare: „Performanţele obţinute alături de echipă sunt incomparabile şi sunt obţinute prin muncă şi prin implicarea tuturor, iar rezultatul final e cu atât mai valoros”. De altfel, şi acum consideră că „Cel mai mare atu al echipei Internal Apps & Processes îl reprezintă oamenii din care e formată, profesionişti în domeniul lor, oameni care contribuie semnificativ, alături de celelalte echipe, la direcţia tehnică a companiei şi care fac posibile toate ideile şi planurile pe care le avem împreună – aşa că echipele sunt prioritatea cea mai mare. Cu ajutorul lor, scopul echipei Internal Apps & Processes este definirea unui proces de software development cât mai optim şi transparent pentru toate rolurile implicate în el, de la Product Ownership la Dev şi QA”. 

Provocarea cea mai mare care ţine de activităţile lor ţine de alegerea unor soluţii care să îndeplinească nevoile clienţilor lor. Dezvoltă tooluri pentru 70 de echipe, fiecare cu priorităţi proprii, cu standarde şi tehnologii diferite, iar obţinerea unui consens tehnic între atâţia actori implicaţi este de multe ori dificilă, explică ea.  „eMAG e o companie care încurajează libertatea şi creativitatea echipelor, aşa că găsirea unui baseline standard care să nu îngrădească inovaţia tehnologică este o provocare continuă.” Însă, punctează ea,  departamentul pe care îl coordonează este unul construit construit în jurul acestei provocări. „E format din oameni foarte buni în ceea ce fac, care învaţă încontinuu şi testează mereu idei noi. Alături de ei am învăţat ce înseamnă să faci project management pe un proiect ca Black Friday, cum să coordonezi o testare integrată în care sunt implicate 30 de echipe şi peste 100 de aplicaţii, dar şi k8s, IAM şi cum să dezvolţi un framework de testare automată”. Specificul aplicaţiilor eMAG constă în utilizatorii lor pentru că sunt produse gândite pentru programatori, people manageri şi product owneri, explică Monica Lazăr. Pe lângă aplicaţiile pe care le dezvoltă sau le au în mentenanţă, o mare parte din activitatea Internal Apps & Processes e dată de serviciile de consultanţă sau coordonare pe care le oferă prin arhitecţii, project managerii şi process analiştii care se implică direct în proiectele din restul eMAG, care oferă informaţii sau setează standarde şi proceduri. În ceea ce priveşte priorităţile lor în perioada următoare, acestea ţin de dezvoltarea ecosistemului eMAG, care include aproximativ 200 de aplicaţii şi o multitudine de servicii şi tooluri gândite să funcţioneze optim în perioade de vârf generate de campanii ca Black Friday. „Complexitatea sistemului, numărul mare de utilizatori interni şi numărul mare de dezvoltatori au crescut nevoia de transparenţă şi claritate – nevoie pe care ne vom axa şi noi în perioada următoare”, descrie  Monica Lazăr una dintre priorităţile lor pentru perioada următoare. Apoi, pe lângă optimizarea toolurilor curente pentru a face faţă sistemului în continuă creştere al eMAG, se vor axa în continuare şi pe dezvoltarea de aplicaţii care să colecteze toate datele relevante din procesul de development (app health, etape proiect etc.), iar, în funcţie de datele obţinute, vor optimiza zonele cele mai importante.

 

4 întrebări pentru managementul eMAG:

1.Œ  Cum aţi descrie eMAG din perspectiva potenţialului de dezvoltare şi învăţare?
eMAG este un mediu de învăţare continuă prin programele de learning şi dezvoltare pe care le oferă, prin expunerea constantă la proiecte variate şi la probleme complexe, dar mai ales prin oamenii care îl formează. În cei 11 ani de eMAG, cel mai mult am învăţat de la oamenii cu care am lucrat şi ei sunt în continuare o sursă de inspiraţie pentru mine.

2. Cât de importantă este evoluţia profesională continuă?
Extrem de importantă. Într-un business ca eMAG, schimbările sunt frecvente şi rapide, iar în tehnologie lucrurile evoluează constant. Fără adaptare şi fără un efort dedicat de învăţare continuă nu poţi face faţă într-un mediu atât de agil.

3.Ž Cum aţi descrie atmosfera de lucru şi colegii de la eMAG?
Este o atmosferă foarte faină, dată de oameni pasionaţi de ceea ce fac. Avem o cultură antreprenorială, în care oamenii îşi expun ideile, le susţin cu date, le implementează şi văd rezultatele clare ale muncii lor. Ne mişcăm rapid şi suntem motivaţi să facem performanţă, uneori greşim, dar învăţăm din asta şi următorul proiect e întotdeauna mai bun decât cel dinainte.

4. Care este calitatea principală pe care o apreciaţi la un coleg? Dar defectele pe care nu le toleraţi?
Cele mai importante pentru mine sunt implicarea şi sinceritatea. Îmi plac oamenii care vor să rezolve, să evolueze şi să schimbe, care recunosc când greşesc şi învaţă din asta şi care, prin atitudinea lor, ajută întreaga echipă să crească. Nu apreciez individualismul exagerat, care face mai mult rău echipei. Sau justificarea greşelilor şi a neimplicării prin exemple de alţi oameni care fac acelaşi lucru. Mi se pare mult mai important să rezolvi problemele proprii la cel mai bun nivel de care eşti capabil, reducerea standardelor doar pentru că şi X face la fel nu poate genera decât mediocritate.

O campanie Business Magazin si   

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.