100 Tineri manageri manageri de top - editia 2018

100 Tineri manageri manageri de top - editia 2018

Catalogul 100 Tineri manageri de Top a ajuns anul acesta la a 13-a ediţie, o ediţie cu noroc, aş spune eu, deopotrivă pentru redacţia Business MAGAZIN, care de tot atâţia ani reuşeşte să publice acest proiect editorial, dar şi pentru cei pe care îi prezentăm în 2018.

An de an adunăm, în paginile acestui catalog, 100 de poveşti de succes despre oameni care au reuşit în carieră – fie ei antreprenori sau angajaţi în companii. Catalogul nu prezintă un clasament realizat după criterii, ci reuneşte scurte istorii ale celor care fac performanţă. An de an suntem întrebaţi cum întocmim lista. Şi în 2018, ca şi în anii trecuţi, am reunit aproape 200 de propuneri de tineri, care nu au fost incluşi în ediţiile anterioare ale acestui catalog. Am ales 100 dintre ei, ca în fiecare an – în funcţie de rolul pe care îl au în organizaţii, de rezultatele departamentelor sau ale companiilor pe care le conduc, de planuri, în funcţie de dinamismul firmei sau al peţei, în funcţie de impactul pe care îl au în domeniu, în economie şi chiar în societate.

45 de doamne sau domnişoare şi 55 de domni reuneşte catalogul în acest an, o dovadă în plus că în România nu sunt domenii rezervate unora sau altora, indiferent că este vorba de IT, energie, motoare sau cosmetice. Cinci dintre tinerii pe care îi prezentăm anul acesta au până în 30 de ani, ceea ce denotă, încă o dată, că nu există o vârstă anume pentru succes; ei sunt şi aceia care s-au născut în capitalism, care nu cunosc un alt sistem.
Pentru prima dată, anul acesta, în catalog apar şi manageri cu funcţii sau domenii care până nu de mult nu numai că nu existau, dar nici măcar nu aveam cum să ghicim că vor apărea. Digital manager este un exemplu.
Una peste alta, cifrele, deciziile, rezultatele tinerilor prezentaţi anul acesta şi ale firmelor pe care le conduc vorbesc aceeaşi limbă: a performanţei, a câştigătorilor într-o economie a concurenţei.

Cu totul, am strâns, în 13 ani, 1.300 de poveşti despre oameni care cresc companii, branduri, idei, schimbă mentalităţi, sisteme şi inovează. Ei dezvăluie nu numai cum au reuşit, ci şi cum au învăţat, ce i-a ajutat, ce şi cine i-a inspirat, care sunt pericolele şi dificultăţile cu care s-au confruntat de-a lungul timpului. Astfel, cataloagele noastre sunt nu numai culegeri de poveşti, ci veritabile manuale de management, cu exemple de situaţii, decizii, studii de caz, cu oameni cât se poate de reali.
Mulţi dintre cei pe care i-am prezentat în paginile cataloagelor au continuat să se dezvolte, şi-au continuat traiectoria ascendentă pe care mizaserăm deopotrivă noi, dar şi companiile pentru care lucrau atunci când i-am inclus în ediţiile anterioare. Mulţi sunt şefi de companii – unii în ţară, alţii peste hotare. Despre alţii nu mai ştim mare lucru şi asta este, cumva, firesc. Era cu desăvârşire imposibil ca toţi cei 1.200 de tineri prezentaţi anterior să ajungă şefi de corporaţii sau de bănci. Pentru cei mai mulţi dintre ei, discuţiile cu presa nici măcar nu sunt o cutumă frecventă, ba dimpotrivă. Nu sunt (toţi) imaginea firmelor pentru care lucrează. Dacă nu se află sub lumina reflectoarelor, nu înseamnă că treaba lor este mai puţin importantă.
Dar toţi cei prezentaţi de-a lungul anilor în paginile catalogului sunt câştigători, în mediul de afaceri privat, unde performanţa este principalul motor de creştere – pentru businessuri, mărci, idei, cariere. 

Ioana Mihai-Andrei,
Redactor-Sef Business Magazin

 

Ediţiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediţia electronică.

Comandă catalogul mai jos la pretul de 100 de lei, TVA inclus.


 

Cantitate: buc.
 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

cataloagele business magazin
ZF.ro
Deficit MAJOR de personal. Joburi pentru care înainte se băteau 1.500 de oameni pe post, acum nu se mai găsesc angajaţi Deficit MAJOR de personal. Joburi pentru care înainte se băteau 1.500 de oameni pe post, acum nu se mai găsesc angajaţi
Surpriză MAJORĂ pentru românii care vor să muncească peste hotare. Salariile explodează. Ce trebuie să ştiţi
ProMotor.ro
S-a modificat CODUL RUTIER. Uite CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM CU SANCŢIUNILE! S-a modificat CODUL RUTIER. Uite CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM CU SANCŢIUNILE!
De ce unele maşini semnalizează cu un far stins - VIDEO
Simona Halep are un super-bolid. Va conduce o maşină UNICĂ în România! FOTO
Descopera.ro
Dezvăluiri INCREDIBILE din gulagul lui STALIN din Siberia în care şi-au găsit sfârşitul mulţi români au ieşit la iveală după aproape 80 de ani. „Vrei doar să plângi” Dezvăluiri INCREDIBILE din gulagul lui STALIN din Siberia în care şi-au găsit sfârşitul mulţi români au ieşit la iveală după aproape 80 de ani. „Vrei doar să plângi”
Această TÂNĂRĂ este singurul copil care s-a născut şi CRESCUT în apropiere de Cernobîl după tragicul eveniment. Arată INCREDIBIL şi are o poveste uluitoare
A vrut să facă sex ''SPORTIV''. După doar câteva minute s-a întâmplat ceva cu totul NEAŞTEPTAT - VIDEO
Go4it.ro
Hackerii pot modifică notele de la BAC şi alte examene. Cum reuşesc să spargă sistemele informatice Hackerii pot modifică notele de la BAC şi alte examene. Cum reuşesc să spargă sistemele informatice
Liang Hua, chariman Huawei: „Nu am decis încă dacă Hongmeng OS poate fi dezvoltat pentru smartphone-uri”
MILIARDE de dolari pe o simplă „amendă”. Cât va plăti Facebook pentru că a permis colectarea datelor utilizatorilor
Csid.ro
Dr. Mihaela Bilic: de ce e bine să luăm hormoni la menopauză VIDEO by CSID Dr. Mihaela Bilic: de ce e bine să luăm hormoni la menopauză VIDEO by CSID
HOROSCOP IULIE 2019: gafe în relaţii şi noi proiecte la locul de muncă
Dieta de vară: cum să slăbeşti 4 kilograme în 2 săptămâni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.