Schimbări de management la Orange România

Autor: Anca Barbulescu Postat la 11 martie 2013 474 afişări

Operatorul de telecomunicaţii Orange România a anunţat schimbări de management în cadrul departamentului de business to business şi cel de vânzări şi distribuţie.

Florin Popa, executivul care a ocupat până recent poziţia de sales & distribution director, a preluat funcţia de business to business director. Este licenţait în Economia şi dreptul afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi face parte din echipa Orange din 2001. Experienţa profesională a acumulat-o începând cu perioada studenţiei, când a lucrat pe diverse posturi, de la operator de interviu până la agent de vânzări sau translator.

După absolvire, a început să profeseze ce a învăţat în facultate, angajându-se ca economist. La Orange a început ca shop manager şi a urcat în ierarhie până la funcţia de regional indirect sales manager pentru regiunea Muntenia, din 2004, iar apoi pentru întreaga ţară, iar din 2007 a fost numit sales & distribution director. Din această poziţie a coordonat vânzările Orange România pentru segmentul rezidenţial şi cel de business (SOHO/SME), iar printre cele mai improtante proiecte pe care le-a derulat s-a numărat parteneriatul strategic cu EuroGSM, lansarea de francize Orange Store şi transformarea procesului de distribuţie din zona prepay.

Locul lui Florin Popa la conducerea departamentului de vânzări şi distribuţie este luată de Claudiu Dragomir. Absolvent al Facultăţii de Transporturi din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, s-a angajat la Orange în 1997. Doi ani mai târziu inaugura magazinul Orange din piaţa Universităţii, iar în 2003 i se încredinţa crearea şi conducerea echipei de vânzări dedicată clienţilor business (SOHO/SME). În perioada 2009 - 2013 a condus echipa de retail. Dintre proiectele importante coordonate de Claudiu Dragomir în acest interval au fost implementarea unui nou design în reţeaua Orange shop şi dezvoltarea puternică în zona de servicii şi asistenţă, astfel încât clienţii să beneficieze de o experienţă completă.

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/telecom/schimbari-de-management-la-orange-romania-10660055
10660055
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.