Încă o companie româneasca se dezvoltă puternic internaţional şi îşi deschide birouri în Germania şi SUA. Ei au creat „dirijorul” roboţilor

Autor: Ioana Niţă Postat la 07 septembrie 2021 1252 afişări

Riscă să devină un clişeu, dacă nu a şi devenit deja, dar este adevărat şi în cazul industriei de producţie: pandemia a accelerat digitalizarea cu câţiva ani în spaţiul unui singur an de zile, managerii şi proprietarii fabricilor realizând brusc faptul că tehnologia le este indispensabilă. Un start-up-local, care a pariat de mai mulţi ani pe digitalizarea fabricilor, culege roadele eforturilor timpurii în această direcţie.

Este vorba de echipa KFactory care a pariat pe acest segment de piaţă intregrând noile tehnologii, cum ar fi IIoT (industrial internet of things) şi machine learning în procesul de fabricaţie, transformând un proces clasic într-unul nou, în care echipamentele industriale, comenzile, operatorii şi echipele de suport sunt actori într-un proces digital bine orchestrat. Un fel de orchestră în care KFactory este „dirijorul” roboţilor, algoritmilor şi celorlalte componente implicate. Iar compania se află în plină expansiune pe plan global: a deschis recent două birouri noi în străinătate – în Germania (Stuttgart) şi SUA (New York) şi se pregăteşte să ia o nouă rundă de finanţare. Start-up-ul a obţinut prima finanţare anul trecut de la fondul local de investiţii Sparking Capital, SeedBlink şi doi business angels, în total aceasta situându-se la 225.000 euro.

„Această a doua rundă de finanţare va fi dedicată extinderii în pieţele din zona DACH (Germania, Austria şi Elveţia) şi în SUA, deci vom scala în alte pieţe decât România. Evident că ne ţinem în continuare de planurile de extindere şi în România. Şi aici avem un pipeline puternic şi avem o echipă de vânzări locală ce îşi face treaba foarte bine. În al doilea rând, finanţarea va merge către dezvoltarea platformei – aducerea de noi funcţionalităţi care să aibă valoare adăugată mare pentru clienţi. Planul este să închidem runda de investiţii până la sfârşitul anului, iar runda este conturată în jurul sumei de 600.000-650.000 euro

. Avem deja discuţii cu fondurile locale şi regionale şi sperăm ca acestea să concluzioneze cât mai rapid într-o a doua rundă de investiţie pentru a ne continua creşterea aşa cum planificam”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Vlad Cazan, cofondator al KFactory. Recent, start-up-ul a deschis două noi birouri în străinătate – unul în Germania şi un altul în SUA, acestea alăturându-se birourilor din România şi Portugalia. „Avem un nou coleg care stă în Stuttgart şi care este country manager pentru zona DACH şi cu care avem planuri de extindere în pieţele din jur. Şi al doilea birou important este la New York – avem un partener acolo cu care plănuim dezvoltarea pe piaţa din SUA”, a punctat el.

Ce face însă KFactory? Platforma digitală monitorizează şi învaţă felul în care echipamentele industriale, operatorii, comenzile şi echipele de suport se comportă şi interacţionează în timpul proceselor operaţionale, astfel încât managerii să poată avea vizibilitate totală asupra întregului proces şi să poată lua decizii rapide şi informate.


Vlad Cazan, cofondator, KFactory:„Vrem ca până la sfârşitul anului să ajungem la un portofoliu de aproape 20 de clienţi din industrii multiple - de la bunuri de larg consum, producători de bere, de lactate sau materiale de construcţii.”


Practic, platforma KFactory, accesibilă pe modelul SaaS (software as a service), cuprinde patru produse digitale pentru companiile de producţie din orice sector industrial: KFactory Core – produs digital dedicat colectării de date direct de pe linia de producţie, ce înţelege şi optimizează performanţa procesului de producţie prin analize în timp real şi de context, KFactory Analytics – instrument de analiză vizuală complexă a datelor istorice din producţie, KFactory Knowledge – care aplică algoritmi de tip machine learning pentru identificarea şi clasificarea tendinţelor din producţie şi „Echipa de ingineri virtuali” – produs inovator dedicat urmăririi şi optimizării proceselor operaţionale din producţie, mentenanţă, logistică şi calitate.

KFactory a lansat soluţia „Echipa de ingineri virtuali” în toamna anului trecut, aceasta fiind bazată pe un concept unic în piaţă, după cum susţin fondatorii.

„Este vorba de un concept inovativ, unic în zona de industry 4.0 şi în zona de automatizare a proceselor operaţionale dintr-o fabrică şi nu numai. Am încheiat şi o serie de parteneriate cu cei cu care colaborăm foarte intens, cum ar fi UiPath, Druid, Microsoft, pentru a dezvolta acest nou concept inovativ – inginerii virtuali. Totodată, am avut ocazia să creăm parteneriate şi cu companii precum Dendrio, parte din grupul Bittnet, care este un partener de vânzare, dar şi de tehnologie”, a precizat Vlad Cazan.

Ce înseamnă mai exact soluţia de „ingineri virtuali”? „Este o platformă care preia date din toate sursele existente într-o fabrică, rezolvând astfel o problemă pe care o recunosc toţi producătorii – de la cei medii până la cei mari şi foarte mari – şi anume faptul că în mod clasic producătorii de tehnologie rezolvă problema aşa cum o ştiu ei, o problemă punctuală egal o soluţie IT. Fiecare dintre ei se bucură că au rezolvat acea problemă, vin cu dashboarduri şi cu tot felul de rapoarte, numai că din perspectiva producătorilor asta este o problemă, pentru că atunci când ai o singură soluţie este ok, dar când ai două, trei, cinci, zece care rezolvă probleme punctuale şi din producţie, şi de mentenanţă, şi de calitate, şi din supply chain ş.a.m.d., nu mai este ok.”, a explicat Adrian Dima, cofondator al KFactory. El a adăugat că există un gol de înţelegere a cerinţelor între companiile de producţie şi companiile de tehnologie.

„Oamenii de tehnologie tind să vadă lucrurile strict din punctul de vedere al IT-ului şi oamenii de producţie îşi văd problemele reale şi concrete. Noi am reuşit cumva să umplem acest gol şi să venim cu o platformă care se conectează la toate sursele, indiferent care sunt ele, de la orice producător. Practic, platforma se conectează la sursele din producţie IoT, indiferent de tipul de platformă de IoT. Consolidăm informaţiile în aşa fel încât să le livrăm într-o formă simplă şi eficientă pentru producători, astfel încât echipele operaţionale să înţeleagă ce au de făcut în momentul acela fără să mai fie nevoie de analiza a «n» soluţii, «n» dashboard-uri şi «n» fişiere Excel. Ca atare, platforma noastră este foarte bine primită în piaţă de către companiile de producţie.”


Adrian Dima, cofondator, Kfactory:  „Soluţia de «ingineri virtuali» este practic o platformă care preia date din toate sursele existente într-o fabrică, indiferent care sunt acestea, Apoi consolidăm informaţiile în aşa fel încât să le livrăm într-o formă simplă şi eficientă pentru producători, astfel încât echipele operaţionale să înţeleagă ce au de făcut în momentul acela.”


În cadrul platformei digitale numită „Echipa de ingineri virtuali”, start-up-ul a integrat recent şi „inginerul virtual verde”, acesta fiind dedicat monitorizării surselor de emisii de carbon direct din fabrică. Mai exact, prin utilizarea inteligenţei artificiale, aceasta va fi capabilă să recomande cele mai bune practici pentru reducerea emisiilor, în condiţiile în care prioritatea va rămâne optimizarea proceselor operaţionale. „Inginerul virtual verde” va fi disponibil începând cu toamna acestui an pentru toate companiile ce au ca scop implementarea acţiunilor de monitorizare şi reducere a emisiilor de carbon.

Proiectul KFactory a avansat foarte mult de la obţinerea primei finanţări, start-up-ul reuşind să crească numărul de clienţi, atacând noi verticale din zona de producţie.

„În ultimul an am reuşit să aducem clienţi şi din industrii noi. Noi am pornit tradiţional din automotive şi am reuşit să intrăm în alte industrii cum ar fi cea de lactate, bere, materiale de construcţii, turnare de aluminiu, construcţia de motoare electrice etc. Acesta a fost un alt pas important pentru că am demonstrat că putem implementa platforma noastră pentru oricare dintre companiile de producţie, indiferent de zona sau de industria în care activează”, a spus Vlad Cazan. La finalul acestui an, fondatorii KFactory şi-au propus să ajungă la un portofoliu de 20 de clienţi, o creştere de 500% şi la un venit lunar recurent de 20.000 euro.



Start-up Pitch

1. Invitat: Andrei Brodeţchi, fondator, OptiCare

Ce face? Dezvoltă o aplicaţie mobilă care le permite medicilor oftalmologi să testeze şi să diagnosticheze problemele de vedere de la distanţă, prin intermediul smartphone-ului.

„La începutul anului 2020 am început o colaborare cu Sînziana Istrate, partenera mea care este medic oftalmolog în Bucureşti şi, în februarie, tot anul trecut, am început colaborarea şi cu Tudor Cepoi, care este responsabil de partea operaţională. Împreună, în ultimul an am construit tot designul pentru aplicaţie în care în momentul de faţă avem şapte teste specializate pentru şapte boli diferite la ochi.“


2. Invitat:  Alexandra Cernian, cofondator, Recycllux

Ce face? Dezvoltă o aplicaţie pentru identificarea şi reciclarea plasticului din ape

„În viitorul apropiat vrem să obţinem şi finanţare. În acest moment, am avea nevoie de 100.000 de euro pentru a finanţa dezvoltarea componentei de machine learning şi pentru a demara două proiecte pilot.“


3. Invitat: Cristi Moldovan, fondator, Heimdallr

Ce face? Dezvoltă o aplicaţie ce oferă protecţie împotriva atacurilor de tip phishing care

va fi lansata inceputul lunii septembrie.

„Vom lansa aplicaţia doar pentru piaţa din România, dar în momentul în care o să finalizăm o variantă stabilă o să ne prezentăm şi pe Product Hunt, un loc în care apar multe start-up-uri de tehnologie, în principal, şi de acolo o să primim probabil diverşi utilizatori din toate părţile lumii. Până la finalul anului estimăm un număr între 500 şi 1.000 de utilizatori.”


4. Invitat: Alexandru Rizea, CTO Qoobiss

Ce face? A dezvoltat o platformă de identificare de la distanţă a clienţilor.

„Noi ne-am propus în acest an să semnăm cu cel puţin cinci clienţi majori, de preferat din cât mai multe domenii de activitate, ca să arătăm în acest fel că soluţia noastră se pretează pentru mai multe industrii şi nu numai pentru sectorul financiar-bancar. Practic, soluţia noastră poate fi folosită de absolut oricine are nevoie de digitalizarea proceselor de înrolare a clienţilor.”



Start-up Update

1. Invitat:  Ioana Arsenie, fondatoarea Trusted App - aplicaţie software de raportare financiară pentru IMM-uri.

Ce e nou? Compania vrea să se extindă printr-o reţea de parteneri la nivel naţional şi să aibă 10 colaboratori anul viitor, plus 600 de IMM-uri în portofoliul care să folosească aplicaţia.

„Acum suntem în discuţii cu două firme de contabilitate - una din Ilfov şi cealaltă din Braşov. Ei sunt în perioada de probă, în care testează practic aplicaţia pe câteva conturi.“


2. Invitaţi: Vlad Cazan şi Adrian Diman, fondatori KFactory – soluţii, software pentru automatizarea şi optimizarea proceselor operaţionale din industria producătoare

Ce e nou? Start-up-ul se află în prezent în discuţii pentru obţinerea unei finanţări de 600.000-650.000 euro, sumă care îi va putea permite să se extindă pe noi pieţe şi să dezvolte în continuare platforma digitală dedicată fabricilor.

„Planul este să închidem runda de investiţii până la sfârşitul anului, iar runda este conturată în jurul sumei de 600.000-650.000 euro. Avem deja discuţii cu VC-uri locale şi regionale şi sperăm ca acestea să concluzioneze cât mai rapid într-o a doua rundă de investiţie pentru a ne continua creşterea aşa cum planificam.”


3. Invitat: Bogdan Preduşcă, CEO şi cofondator, Hyperhuman - platformă digitală dedicată profesioniştilor în fitness.

Ce e nou? Start-up-ul a lansat recent aplicaţia sa la nivel global şi estimează că până la finalul anului va atrage mii de profesionişti în fitness şi recuperare medicală pe platformă, principalele pieţe în care operează compania fiind Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie şi SUA. Totodată, Hyperhuman vrea să atace şi segmentul B2B - săli de fitness, centre de recuperare medicală, aplicaţii de health&fitness care au nevoie de conţinut video nou periodic.

„Obiectivul până la sfârşitul anului este să fim lideri

într-una dintre pieţele în care operăm, să aducem o parte semnificativă de profesionişti din fiecare piaţă. Sunt câteva mii de profesionişti per piaţă pe care vrem să-i convertim şi suntem deja pe drumul de a-i avea pe platformă înainte să se închidă anul. În ceea ce priveşte partea de consum, se vede un trend exploziv de consum, adică sunt oameni care primesc conţinut personalizat şi îl consumă oriunde şi oricând prin platforma noastră. Aceasta este frumuseţea unei platforme deschise - vezi diversificarea conţinutului şi diversificarea modului de consum.”


4. Invitat: Bogdan Butunoi, cofondator, qToggle – platformă IoT pentru consum redus de energie.

Ce e nou? Start-up-ul a introdus recent în portofoliu şi o soluţie pentru grădini care permite automatizarea anumitor activităţi, precum şi controlul condiţiilor de mediu. Soluţia pentru grădini completează portofoliul de servicii oferite de qToggle, care cuprinde şi soluţii pentru automatizarea completă a unei case, dar şi a unei clădiri de birouri în vederea economisirii resurselor pentru întreţinerea acestor tipuri de spaţii.

„În momentul de faţă, putem integra şi controla din cadrul aplicaţiei noastre cam tot ce se poate găsi într-o casă smart în anul 2021. Vorbim de panouri solare cu invertoare, uşi automate, porţi de garaj, consumatori electrici, controlul climei, controlul alarmei, controlul irigaţiilor, controlul luminii, detectoare - senzori de umiditate, temperatură, gaze volatile.”



ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată împreună cu Banca Transilvania, Seedblink, Cognizant Softvision şi Telekom, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.