Vintage în blue jeans

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 12 noiembrie 2022 32 afişări

Vintage în blue jeans

Lumea nu duce lipsă de căutători de diverse obiecte, de la comori la antichităţi, iar unii oameni s-au specializat în căutat blugi vechi, pentru care există cerere şi colecţionari dispuşi să plătească bani mulţi la licitaţie. Jeanşii, colecţionaţi fie de amatori de haine vintage, fie de persoane interesate numai de acest tip de articol de îmbrăcăminte, sunt văzuţi ca o investiţie care poate aduce profit, dacă este bine aleasă. Un exemplu recent, scrie Wall Street Journal, îl reprezintă o pereche de blugi Levi’s, descoperiţi de un căutător specializat într-o mină abandonată din vestul SUA. Elementul de raritate al acestora vine de la faptul că au fost confecţionaţi în anii 1880, aşa cum o confirmă o etichetă care atrage atenţia asupra unei cerinţe legale căreia producătorul a trebuit să se conformeze în perioada respectivă. Blugii au fost achiziţionaţi de un investitor tânăr pentru suma de 76.000 de dolari la o licitaţie dedicată articolelor vintage, investitor care are o afacere cu haine vechi, asupra căreia a dorit să atragă atenţia prin această achiziţie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MODA,
investitor,
haine,
licitatie,
blugi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.