Refugiul din curte: piscine decorate cu plăci de ceramică şi foiţă de aur

Autor: Mirabela Tiron Postat la 03 mai 2013 906 afişări

Temperaturile ridicate cresc interesul pentru ceea ce unii ar numi „refugiul„ din faţa casei, propria piscină, decorată şi personalizată după dorinţa proprietarului. Şi cum de multe ori rolul piscinelor nu este doar de a asigura relaxarea, ci şi de a oferi o notă distinctă unei locuinţe, unii producători primesc chiar solicitări de a decora „refugiul„ cu foiţă de aur şi plăci de ceramică. Dezvoltarea oazei de relaxare aduce producătorilor de piscine venituri de zeci de mii de euro anual.

ROMÂNII PUN ACCENT PE PARTEA VIZUALĂ A PISCINEI MAI MULT DECÂT PE ALTE ASPECTE, cum ar fi calitatea apei, de exemplu. Vor ca piscina să arate bine, să fie cât mai mare, unii solicită chiar să fie decorată cu ceramică şi foiţă de aur. Există această tendinţă„, spune Bogdan Precup, proprietarul companiei Reve, apărută pe piaţa locală în 2007. Firma pe care o conduce se ocupă de proiectarea şi execuţia piscinelor private şi publice, precum şi de montarea echipamentelor şi accesoriilor. Pe lângă piscine, antreprenorul român produce şi alte produse destinate relaxării, precum spa-uri sau băi de aburi, pentru care cererea creşte mai cu seamă iarna. Fiecare client primeşte o ofertă personalizată, în funcţie de cerinţele pe care le are.

„Preţul piscinelor variază în funcţie de cerinţele clientului. Preţul unei piscine supraterane începe de la câteva mii de euro iar în cazul uneia îngropate plaja de preţ se plasează  între 15.000 şi 60.000 de euro. Am avut o comandă chiar pentru o piscină mare de 60.000 de euro„, spune el. Pentru Reve lucrează acum şase persoane, faţă de doi angajaţi iniţial. Afacerile companiei s-au ridicat anul trecut la 400.000 de euro, potrivit lui Bogdan Precup. Reve execută patru tipuri de piscină: cea supraterană, cele clasice de beton, tip Isoblock şi unele modulare, din panouri de oţel.

ODATĂ CU DIVERSIFICAREA GUSTURILOR PENTRU PRODUSELE DESTINATE RELAXĂRII A CRESCUT ŞI NUMĂRUL DE MODELE ŞI FORME DE PISCINE. Un alt producător de profil, Cristina Grigorescu, proprietara Kasta Metal, spune că profilul cumpărătorului a cunoscut multe modificări în ultimii 20 de ani. „Într-un fel raţionau clienţii în 1996, când optau pentru construcţia unei piscine şi cu totul altfel pun problema în prezent. În primul rând, în România, oamenii încă pun preţul înaintea calităţii„, afirmă ea.

Antreprenoarea, care a realizat anul trecut 17 proiecte de piscină, cu o suprafaţă totală de 1.730 metri pătraţi, spune că durata de negociere a unui contract este mai lungă ca în trecut. „Odată cu dezvoltarea internetului oamenii sunt mult mai informaţi cu privire la ce presupune o piscină şi la aspectele tehnice ale acesteia.„

Valoarea celei mai scumpe piscine vândute anul trecut s-a ridicat la 50.000 de euro. Preţul depinde, în mod evident, de complexitatea proiectului şi a soluţiei tehnice, precum şi de dotările şi accesoriile pentru care clientul optează. Un alt aspect este modelul şi forma aleasă de client, dar şi de tipul de acoperiş. Kasta Metal a introdus pe piaţa românescă tehnologia vestică a piscinelor modulare, sistem care permite construirea rapidă a unei piscine.

Bazele companiei Kasta Metal au fost puse imediat după Revoluţie de Cristina şi Nicolae Grigorescu, iar în 1998 doi investitori americani, Jean-Elizabeth Dvorak şi Norval Dvorak, au preluat 10% din acţiuni.

Anul trecut, Kasta Metal a avut o cifră de afaceri de un milion de euro. „Aceasta s-a datorat în proporţie de 80% vânzării piscinelor şi echipamentelor specifice, diferenţa reprezentând din serviciile conexe pe care le oferim în industria construcţiilor, respectiv vânzarea de saune, spa-uri şi obiecte pentru grădină.„

Totuşi, în plin sezon, în iunie-septembrie anul trecut, afacerile Kasta Metal au înregistrat  scăderi de până la 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit antreprenoarei, care speră însă că evoluţia din acest an va fi mai bună. „Pentru 2013 estimăm o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 25%. Piaţa piscinelor din România nu a atins maturitatea. În urma crizei economice, cererea a scăzut drastic, însă aceasta este din nou pe un trend pozitiv, înre-gistrând o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut„, precizează Cristina Grigorescu.

ANTREPRENOAREA SUBLINIAZĂ CĂ ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PISCINELE PRIVATE, evoluţia pieţei este strâns legată de cea a construcţiilor de locuinţe individuale şi a ansamblurilor rezidenţiale. Majoritatea producătorilor de profil şi-au îndreptat atenţia spre clienţii persoane fizice pentru a-şi creşte vânzările, în condiţiile în care tot mai multe lucrări la ansambluri rezidenţiale care urmau să aibă loc s-au amânat sau oprit.

În ultima perioadă, o pondere importantă a început să aibă sectorul piscinelor publice,  dezvoltarea unităţilor hoteliere şi a centrelor spa având influenţă asupra sectorului de activitate al companiei. Şi proiectele de reabilitare a ştrandurilor, investiţiile în aqua parcuri şi licitaţiile publice joacă un rol important în evoluţia pieţei.s „Ţinând cont de proiectele demarate în trecut, consider că anul acesta piaţa se va încadra într-un trend crescător„, a conchis Cristian Grigorescu.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/refugiul-din-curte-piscine-decorate-cu-placi-de-ceramica-si-foita-de-aur-10832748
10832748
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.