Manechinul ideal: ciudată, urâtă sau cu părul prost vopsit

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 21 septembrie 2013 373 afişări

În sezonul acesta nu se mai poartă manechinele fără niciun cusur, după cum o dovedesc alegerile pentru prezentările de la recent încheiata Săptămână a Modei de la New York, scrie New York Times.

Manechinul ideal: ciudată, urâtă sau cu părul prost vopsit

Ca să se remarce, manechinele trebuie acum să aibă ceva ce publicul nu e obişnuit să vadă, spun experţii. Nici frumuseţea clasică, nici silueta de silfidă nu mai sunt acum caracteristicile obligatorii pentru un manechin care poate să atragă atenţia publicului.

Astfel, unele dintre manechinele care prezintă colecţii se remarcă prin coafură, cum ar fi tunsori scurte cu chică la spate ca în anii optzeci, ori printr-o culoare nenaturală a părului, sprâncene groase şi nepensate, o strungăreaţă care le dă o notă aparte zâmbetului, tatuaje ori ceva considerat de alţii drept "urâţenie interesantă". Sau chiar prin vârstă, care le face să pară mai frumoase decât atunci când erau foarte tinere.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/manechinul-ideal-ciudata-urata-sau-cu-parul-prost-vopsit-11370918
11370918
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.