Internetul (nu) are varsta

Postat la 03 martie 2008 17 afişări

Nu demult, o prietena care lucreaza pentru un mare operator de cablu TV de pe piata romaneasca, imi impartasea insufletita planurile ei de integrare a pensionarilor in programele legate de domeniul IT&C.

Printre argumentele prietenei mele se numarau "accesul tuturor la informatie", "orientarea excesiva a programelor de responsabilitate sociala catre copii si tineri", dar si "nevoia de comunicare egala, indiferent de varsta, a utilizatorilor de internet". Zis si facut - in cateva luni, compania urmeaza sa demareze un program prin care pensionarii pot invata gratuit sa foloseasca un computer.

Intre timp, un coleg din redactie a venit cu cea mai haioasa istorioara despre un computer-addicted pe care am auzit-o in ultima vreme, ceea ce m-a facut sa cred ca poate prietena mea din compania de cablu nu este la curent cu realitatile sociale.

Personajul principal are venerabila varsta de 70 de ani si, conform descrierii, este o batranica cu parul alb prins in coc, desprinsa parca din desenele cu Tweety, care locuieste intr-o casa cu camere inalte, undeva in zona parcului Carol. Colegul, binevoitor, s-a pricopsit de vreun an cu jobul de "asistent utilizare PC", pentru ca batranica a primit in dar de la o fiica ratacitoare in insulele Seychelles un laptop Dell, impreuna cu un abonament pe un an la internet, platit in avans. Evident, mai intai a dorit sa stie cum se trimite un e-mail. Unde e "Forward", unde e "Send", ce face butonul "Delete" de pe tastatura si multe altele din aceeasi gama. Apoi a urmat instalarea aplicatiei Skype, a messenger-ului si montarea unui microfon care sa usureze comunicarea cu fiica. Nu a fost cazul unui echipament audio - in loc de casti, batranica a preferat boxele laptopului, pe motiv ca se aude mai bine.

Ritualul initiatic in tainele PC-ului decurge la fel, de fiecare data: batranica il suna pe coleg si ii solicita ajutorul intr-ale mediului online. Acesta vine cam o data pe luna si o asista vreme de cel putin o ora jumate. Desi discutiile lor se petrec in vremurile mail-ului si ale conexiunilor rapide, batranica din Carol il primeste, invariabil, cu obiceiuri din alta epoca: ii ofera o farfurioara cu dulceata de cirese amare, un pahar cu apa, dar si un grapefruit mare. Apoi, doreste sa faca curatenie, "pentru ca s-au inmultit pozele pe ecran" si sa rezolve alte ineficiente legate de hardware.

Bineinteles ca dupa atata browsing pe internet, batranica a observat ca o ustura ochii si s-a hotarat sa isi completeze arsenalul de surfer cu o pereche de ochelari speciali pentru laptop. Si nu orice pereche de de ochelari, ci una cu lentile Carl Zeiss, care au costat-o peste 400 de euro, pe care ii alterneaza cu ochelarii mai vechi de distanta si cu cei de apropiere. In fine, dupa toate discutiile cu asistentul ei, personajul nostru isi noteaza cu minutiozitate toate indicatiile intr-un carnetel.

Ca sa inchei, trebuie sa subliniez ca nu ma surprinde foarte tare preocuparea batranei, mai ales in contextul in care fiica ei a fost cea care i-a indus noul obicei, investind intr-un laptop si o conexiune la internet. Ce este cu adevarat surprinzatoare este obstinatia cu care septuagenara din Carol se documenteaza, in fiecare zi, despre PC si internet.

Mai mult, imi amintesc un studiu pe care l-am citit recent, care releva ca pana si americanii, care au inventat golful si l-au promovat ca eticheta a oamenilor de afaceri instariti, fericiti si cu mult timp liber, dedica din ce in ce mai putin timp acestui sport. Motivul? Li se pare o corvoada sa stea pe terenul cu 18 gauri, in soare, vreme de cel putin patru ore, in timp ce ar putea mai bine sa faca cumparaturi pe internet. Nu sunt sigura daca este o simpla coincidenta, dar indraznesc sa ma gandesc ca poate antreprenorul Marc Cuban, care a socat spunand ca "Internetul este pentru oamenii in varsta" si "Internetului incep sa i se vada limitele", pare sa aiba dreptate. Cert este ca ma voi intalni cu prietena mea de la cablu si stiu pe cine sa ii recomand sa o ajute in derularea cursurilor de utilizare PC pentru pensionari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Internetul,
(nu),
are,
varsta
/arta-si-societate/lifestyle/internetul-nu-are-varsta-4074065
4074065
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.