Alegeri ca un reality show: Jurnalistul devenit politician de succes

Autor: Ioana Matei Postat la 07 februarie 2013 39 afişări

UN ACTOR ŞI O PERSONALITATE MEDIA ESTE CONDUCĂTORUL CELUI DE-AL DOILEA PARTID DIN ISRAEL. Dar, cu siguranţă, este primul la capitolul popularitate. Yair Lapid are 49 de ani şi este un adept al schimbării şi un promotor al clasei de mijloc. Şi-a făcut un partid care, după o campanie politică reuşită, a ocupat 19 scaune în camerele Parlamentului. Sunt carisma şi firea analitică suficiente pentru a rezista în politică?

CEI CARE NU REUŞESC SĂ ANTICIPEZE SCHIMBAREA VOR LĂSA LUMEA SĂ TREACĂ PE LÂNGĂ EI", spunea Yair Lapid într-unul din excelentele sale editoriale, scrise cu un farmec deosebit, după ani buni de experienţă în presă. El analiza momentul în care Nikon a renunţat la producţia de filme pentru aparatele foto, ultima companie care mai făcea acest lucru după ce Canon şi Olympus încetaseră producţia, iar Eastman-Kodak nu mai fabrica hârtie pentru fotografii alb-negru în pofida experienţei de o sută de ani. Jurnalistul îi pomenea pe nostalgicii care continuă să îşi developeze pozele în camere obscure improvizate, al căror număr este la fel de mic ca al celor care mai ascultă discuri de vinil, dar aducea argumentul schimbării esenţiale pentru rezistenţă.

Vorbind despre o industrie globală de milioane de dolari care a dispărut fără niciun avertisment, Lapid spunea că "te poţi trezi într-o dimineaţă şi ceva ce părea etern şi invincibil dispare din lumea ta".

Poate acesta este motivul pentru care Lapid, nostalgic sau nu, a ales să renunţe la cariera de jurnalist şi s-a concentrat pe cea politică la şapte ani după scrierea acelui editorial. După pronunţarea rezultatelor alegerilor din 22 ianuarie, primul concurs politic în care s-a implicat, numele lui a fost căutat de oamenii din toată lumea. Partidul de centru-stânga creat de el, Yesh Atid (în traducere "Există viitor"), care în sondajele dinaintea votului se clasa pe locul al patrulea, a ocupat în parlamentul israelian 19 mandate, clasându-se al doilea după partidul de dreapta al lui Benjamin Netanyahu, Likud Beiteinu. Chiar dacă până atunci Lapid nu era cunoscut peste hotarele Israelului, el este foarte popular în rândul celor din interiorul graniţelor.

Şi asta nu datorită unei experienţe politice bogate, ci emisiunii pe care el o prezenta pe canalul doi, cel mai urmărit post de televiziune al ţării, potrivit Financial Times. La începutul carierei sale jurnalistice a fost corespondent de război, iar mai târziu a participat la producţia unui serial TV numit "Camera de război"; a jucat apoi într-o comedie a cărei acţiune se petrecea în perioada primului război din Irak, "Cântecul unei sirene", şi a scris şapte cărţi. Orientarea lui spre politică se datorează, probabil, mediului în care a crescut, tatăl lui fiind politician. La 49 de ani, este extrem de carismatic, iar tricourile sale negre au devenit o marcă, la fel şi frizura cu gel.

Pe lângă popularitatea câştigată în faţa camerelor, succesul lui Lapid se explică şi prin faptul că a avut o campanie bine gândită, concentrată pe problemele clasei mijlocii israeliene: şcoli mai bune, case mai ieftine şi obligativitatea serviciului militar pentru evreii ultraortodocşi şi pentru arabi, în prezent exceptaţi. "Toţi cei care au votat pentru Yesh Atid au votat pentru normalitate", declara el în presa internaţională. Membrii parlamentului proveniţi din partidul lui sunt un rabin, un fost campion judo, un fost poliţist şi doi israelieni cu descendenţă etiopiană.

UNII NUMESC ORIENTAREA SPRE POLITICĂ A LUI LAPID PARTE A UNEI TENDINŢE GLOBALE, în care celebrităţile au convingerea că pot avea roluri de lideri în politica statului din care fac parte. "Alegerile au fost ca un reality show", a declarat Lior Averbach, corespondent media pentru publicaţia Globe, ziarul economic al Israelului, adăugând că nu toţi cei care l-au votat pe Lapid cunoşteau progra-mul său electoral, dar că "le-a plăcut personalitatea lui".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Alegeri,
reality show,
jurnalist,
Yair Lapid

citeste si:

/arta-si-societate/lifestyle/alegeri-ca-un-reality-show-jurnalistul-devenit-politician-de-succes-10548475
10548475
comments powered by Disqus

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.