Sofia Boutella, de la dansatoarea Madonnei, la "StreetDance 2" în 3D (GALERIE FOTO)

Postat la 26 mai 2012 151 afişări

O dansatoare atât de talentată, încât a convins-o şi pe Madonna să-i acorde o şansă, Sofia Boutella cucereşte publicul cu mişcările sale senzuale, pe marile ecrane în "Dansul Străzii 2" (StreetDance 2), un film distribuit de MediaPro Distribution.

Aflată la prima sa apariţie într-un film de lungmetraj, Sofia Boutella şi-a făcut debutul în cinematografie într-un scurtmetraj realizat în Franţa şi are la activ o carieră de invidiat în domeniul dansului. Pe lângă Madonna, Sofia a mai cucerit scena în compania celor de la Black Eyed Peas şi a celebrei Mariah Carey.

Obişnuită să muncească foarte mult pentru realizările sale, Sofia Boutella declară despre colaborarea sa cu Madonna: "Repetiţiile au fost extrem de solicitante, însă din fericire am însoţit-o pe Madonna deja în două turnee, aşa că sunt obişnuită cu exerciţiile interminabile care mi-au fost de mare ajutor la filmările pentru Dansul Străzii 2".

În noul film 3D, "Dansul străzii 2", Sofia o interpretează pe irezistibila Eva, o dansatoare de salsa a cărei frumuseţe îi răpeşte inima lui Ash (Falk Hentschel). Un dansator deosebit de talentat, Ash decide să plece la Paris pentru a-şi cunoaşte idolii, renumita trupă Invincibilii. Spre ghinionul său, momentul întâlnirii nu decurge aşa cum şi-a imaginat şi este luat peste picior într-un mod brutal de membrii trupei.

Sofia Boutella în "StreetDance 2" 3D (GALERIE FOTO)

Negăsind altă soluţie pentru a o cuceri, Ash pune la cale un plan îndrăzneţ şi alături de Eddie cutreieră Europa în căutarea celor mai buni dansatori pe care să-i reunească într-o nouă trupă. Astfel ar fi avut atât şansa de a îşi lua revanşa faţă de Invincibili, cât şi de a o avea aproape pe Eva. În final, tânăra dansatoare accepta să li se alăture, completând coregrafia spectaculoasă a trupei cu o îmbinare nemaivazută a streetdance-ului cu mişcările exotice de salsa. Povestea lor de dragoste devine astfel posibilă pentru Ash, dar oare va fi el suficient de curajos să îşi ducă planul la bun sfârşit?

Din 25 mai, MediaPro Distribution prezintă "Dansul străzii 2" în 3D în cinematografele: CinemaPro, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Lotus (Oradea), Odeon Cineplex (Cluj), Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iasi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timisoara, Târgu-Mureş), Cortina (Oradea), Cinema "Eugen Ionescu" (Slatina), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Glendale (Bucureşti), Scala (Bucureşti).

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/film/sofia-boutella-de-la-dansatoarea-madonnei-la-streetdance-2-in-3d-galerie-foto-9671901
9671901
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.