Doi psihologi (Richard Nisbett si Thimothy Wilson) au pus niste mese de joc intr-un mall, cu inscriptii gen: “Institutul de cercetare sociala - Studiu de evaluare a consumatorului. Care lucru e de cea mai buna calitate?”. Pe mesele respective au asezat patru perechi de ciorapi de dama identici (etichetati de la A la D) si i-au intrebat pe trecatori care e cea mai buna. Fiecare dintre cei solicitati nu a avut nicio problema in a face o alegere si nici in a identifica ce anume face ca perechea respectiva sa fie cea mai buna. 50 de oameni au gasit, in total, 80 de motive, dar niciunul nu a identificat motivul real: efectul pozitiei. Cand se sugera ca pozitionarea ar putea avea o influenta, un singur respon­dent nu a negat aceasta posibilitate. Acesta urma pe atunci trei cursuri de psihologie. Jay Ingram (nascut in 1945, animator de televiziune faimos in Canada, popularizator al stiintei pentru emisiunea Daily Planet de pe Discovery Channel, dar si autor de succes) a prezentat acest exemplu, alaturi de multe altele, la fel de plastice, pentru a ilustra si a explica unele dintre cele mai fascinante mistere ale mintii umane. Cum functioneaza creierul, ce este constiinta, cum visam si ce importanta au visele, ce este inconstientul (nu cel freudian, ci acela care se refera pur si simplu la acele procese ale creierului de care nu suntem constienti). Nu in ultimul rand, cum poate fi depasit un impas major, cel determinat de faptul ca mintea noastra reprezinta un ansamblu imaterial, in timp ce organul gandirii, creierul, este substanta? Cum interactioneaza materia cu imaterialul? Luati cel mai elementar exemplu: hotarati ca v-ati plictisit si inchideti cartea “Teatrul mintii”. Aceasta actiune incepe in minte, dar in final pune muschii in miscare. In fond, asta este ceea ce trebuie explicat, si Jay Ingram chiar izbuteste s-o faca.

 

 

 

Kurt Vonnegut, unul dintre cei mai importanti romancieri americani ai veacului XX, transpune, in imaginatie, alterarea pe care o atrage un cutremur in perceptia timpului. Bunaoara, cum ar fi daca ne intoarcem cu zece ani in urma, dand inapoi ceasul anului 2001 in anul 1991? Vonnegut ne propune nu atat o solutie SF a problemei, cat una morala, descumpanitoare si in raspar cu aspiratia noastra spre mistificare si fictiune: traind identic, minut cu minut, ceea ce am trait atunci. Un bun prilej pentru a deschide un jurnal cu episoade din propria viata, in care alter-ego-ul autorului este batranul Kilgor Trout. Cel de-al 19-lea (si ultimul) roman al lui Vonnegut, “Cutremur in timp” poate fi asezat pe raftul marilor capodopere ale prozei ultimului deceniu.

 

 

 

Editorialist la Washington Post, David Ignatius a scris, multa vreme, de activitatile CIA si de evenimentele din Orientul Mijlociu. A publicat pana in prezent cinci romane: “Agents of Innocence”, “SIRO”, “The Bank of Fear”, “A Firing Offense” si acest surprinzator “Body of Lies” (“Un ghem de minciuni”), care, la sfarsitul anului trecut, a fost ecranizat de Ridley Scott. Un roman in linia sofisticata a lui John Le Carré, care pune in scena povestea lui Roger Ferris (agentul interpretat in film de un Leonardo di Caprio cu barbuta si bronzat). Individul colaboreaza cu Hani Salaam, elegantul director al serviciilor secrete iordaniene, sub privirea de Big Brother a lui Ed Hoffmann, care urmareste pe multiple ecrane, la Washington, soarta intregii planete. Mecanismul prin care Ferris se infiltreaza printre dusmanii sai se compune dintr-o serie de falsuri, de dubluri si de legende.