Pot face bani inventatorii romani?

Postat la 28 iulie 2009 402 afişări

Sa faci o inventie e laudabil, dar daca iti faci si un business din asta, e si mai bine. Inventatorii nu sunt insa oameni de afaceri, iar majoritatea cauta parteneri care sa le promoveze inventia sau sa-i ajute la dezvoltarea ei. Putini reusesc in, iar inventia ramane, adesea, doar la stadiul de model didactic.

"Nu ma consider inventator, dar cred in idee. Iar cu putin sprijin, se putea si mai mult", spune franc Ladislau Doboli, care a pus bazele propriei afaceri pornind de la inventia lui. Mai exact, o tehnologie prin care reuseste obtinerea unui material folosit pentru constructia de mobilier prin reciclarea cartoanelor, a hartiilor, a frunzelor. "Din aceste materiale rezulta o pasta care inlocuieste lemnul. Se inlocuieste masa lemnoasa din produsul finit cu peste 25%. E un procent important", sustine Doboli.

Vazand ca nu se inghesuie nimeni sa-i cumpere ideea, Doboli a decis sa-si continue proiectul pe cont propriu. "Fara o investitie serioasa, ideea putea muri. Am vazut ca, desi era foarte buna, ecourile nu se faceau auzite." Dupa ce si-a deschis atelierul, caci firma i se pare prea pretentios spus, inventatorul a angajat sapte muncitori si a inceput sa fabrice produse de mic mobilier si apoi corpuri de iluminat. Omul se mandreste ca putea asigura salarii de 250-300 de dolari la nivelul anului 2004, angajatii erau multumiti, iar el castiga "frumusel". In acea perioada, produsele sale erau vandute si la targuri si conferinte si erau atractia principala a strainilor. Chiar si in zilele noastre, hoteluri din Neptun si Olimp au mobilier si veioze produse de atelierul lui.

Astazi, inventatorul se arata dispus la orice negociere. Ar vrea sa vanda ideea in strainatate, sau sa-si gaseasca un partener pentru afacere. La nivelul la care a investit el, profitul obtinut ii asigura un trai decent; Doboli crede ca o investitie de un milion de euro ar fi insa baza unei afaceri realmente prospere. Prospere si pentru ca materia prima este inepuizabila: cartoane, hartii si frunze aruncate or sa existe mereu. "Ce produce Romania cel mai mult? Gunoi! Gropile de gunoi sunt pentru mine o sursa de profit." Infim - asa descrie Radu Marin, presedintele Congresului National al Cercetatorilor si Inventatorilor, numarul inventiilor cumparate si aplicate in Romania. Mai mult, aplicarea celor mai multe a fost intrerupta inainte ca ele sa isi dovedeasca eficienta.

"Patronii vor sa se imbogateasca peste noapte si cat mai usor, iar o inventie are nevoie de efort si rabdare pana sa isi dovedeasca eficienta", considera Marin. Ca sa vina in sprijinul inventatorilor romani, CNCI, care functioneaza ca o asociatie privata, organizeaza actiuni de promovare, cele mai importante fiind saloanele de inventii. La nivelul institutiilor guvernamentale functioneaza insa Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, cu finantare de la bugetul de stat, care organizeaza anual competitii nationale de proiecte de cercetare stiintifica si inventii. "Solutia pentru acesti inventatori este sa castige concursuri pe proiecte sau sa faca microproductie. Ori si una, si alta. A treia solutie ar fi una radicala si fireasca: sa reuseasca sa faca transfer tehnologic pe baza inventiilor catre diverse intreprinderi particulare", sustine Marin. "Din acest punct de vedere, saracia generalizata, dezindustrializarea tarii si lipsa de interes a patronilor fata de progresul tehnic sunt motivele pentru care inventiile sunt total inghetate", sustine el. Pana acum a invatat asta chiar pe pielea lui. Cea mai noua inventie a sa este o instalatie care permite obtinerea unui hidrogen de inalta puritate, folosind doar apa de la robinet.

Cum a luat Romania primul premiu la Salonul de la Geneva

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/pot-face-bani-inventatorii-romani-4702716
4702716
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.