Adevărata criză cu care avem de-a face e dublă: pe de o parte, Europa a pierdut teren în faţa altor pieţe emergente, în frunte cu China - a pierdut în materie de populaţie, nivel de trai, competitivitate şi inovaţie -, iar, pe de altă parte, şi în interiorul Europei apar schimbări de nivel de trai, "în funcţie de vrednicia din trecut, prezentă şi cea percepută pentru viitor a ţărilor ei". Cam aşa arată, rezumată de guvernatorul BNR, perspectiva din care trebuie privit viitorul României, într-un moment de îndoială ce dă fiori nu numai celor ce au crezut şi cred în proiectul european, dar şi celor ce l-au dezavuat.

"Este posibil ca proiectul european să nu fie de succes, din punctul de vedere al competitivităţii", afirmă pentru prima dată Mugur Isărescu. "Şi de fapt aceasta e marea întrebare - în ce măsură poate rezista proiectul multicultural al Europei, aşa cum a fost conceput de părinţii UE, cu păstrarea particularităţilor naţionale şi a diferenţelor culturale, care sunt o bogăţie şi nu o piatră de moară pentru Europa, şi în acelaşi timp noi, europenii, să nu devenim muzeul de antichităţi al omenirii în această bătălie pentru competitivitate."

Problema fiind pusă aşa, ce poate face România ca să-şi găsească drumul, într-un context unde atât acordurile cu UE şi FMI, cât şi presiunea pieţelor financiare limitează tot mai strâns marja de acţiune a guvernului? La conferinţa de săptămâna trecută de la BNR, guvernatorul a tratat aceste limite drept ancore economice, sugerând că ar trebui să profităm de ele exact în măsura în care ne avantajează. În speţă, după încheierea actualului acord preventiv cu FMI, e posibil ca România să mai încheie unul, dar ar fi de preferat să nu "lungească" relaţia, pentru că aşa apare percepţia că ţara "are mari slăbiciuni" atât la capitolul guvernării, cât şi la cel al finanţării.

Cel mai sănătos e ca România să se finanţeze de pe pieţe şi să ajungă la disciplina lor, spune Mugur Isărescu - ceea ce exclude o acumulare de datorii care să ne ducă din nou la un ciclu asemănător anilor '70-'80, cu o economie care se îndatorează timp de zece ani şi se obişnuieşte să crească pe deficite de cont curent de 10% din PIB, pentru ca apoi în 2-3 ani să se restrângă brutal cu 20% pentru plata datoriilor, cu consecinţa detehnologizării şi a tăierii oricărei şanse în competiţia internaţională.

Ancora cea mai nouă pentru România, respectiv ceea ce se numeşte "noua guvernanţă economică europeană", cu regulile ei de disciplină fiscală, trebuie văzută din mai multe unghiuri. Ea implică garantarea în comun a datoriilor ţărilor europene, care vine la pachet cu o anumită cedare de suveranitate, "astfel încât cine vrea să aibă datoria garantată trebuie să accepte această cedare de suveranitate, iar, dacă nu acceptă, atunci să nu facă datorii sau măcar să nu aibă pretenţia de la alţii să i le garanteze", explică Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.

În acelaşi timp, Lazea arată că după sistemul de monitorizare a statelor UE din cadrul Semestrului European, element al "noii guvernanţe", România stătea mai bine decât majoritatea ţărilor europene încă din 2010, când îndeplinea 7 din 10 criterii macro (cele neîndeplinite fiind soldul contului curent ca medie a ultimilor trei ani, poziţia investiţională externă netă şi ritmul mediu de creştere anuală a salariilor în ultimii trei ani). În 2011 a îndeplinit şi criteriul costului cu forţa de muncă, având o medie a creşterii pe ultimii trei ani de 6,3%, faţă de 22% în 2010. "România este deci o ţară normală din punct de vedere macroeconomic, iar această normalitate e ca sănătatea pentru un om: abia atunci când o pierzi îţi dai seama ce preţioasă e", a conchis Lazea, trimiţând la dezechilibrele lăsate de epoca de aparentă bunăstare dinainte de 2009, pe care atât de rapid a topit-o criza.