Zeci de persoane aşteaptă de trei ore în Aeroportul din Iaşi, cursa spre Bucureşti având întârziere

Autor: Florin Gheţău Postat la 07 aprilie 2015 43 afişări

Câteva zeci de persoane aşteaptă, de aproximativ trei ore, în Aeroportul din Iaşi pentru a pleca către Bucureşti, întrucât cursa aeriană Tarom programată să decoleze spre Capitală marţi dimineaţă are întârziere.

Cursa aeriană Iaşi-Bucureşti, programată să decoleze la ora 9.30, are o întârziere de peste trei ore, după ce avionul care efectua zborul Bucureşti-Iaşi nu a plecat de pe Otopeni la ora stabilită, respectiv 8.00.

Zeci de călători au aşteptat pe aeroportul ieşean sosirea avionului de Bucureşti, aceeaşi aeronavă urmând să efectueze şi zborul retur, înspre Capitală.

Printre pasageri se numără şi câţiva parlamentari de Iaşi.

"Acelaşi Tarom, aceleaşi probleme. Din păcate, în ciuda eforturilor de dezvoltare a Aeroportului Iaşi, compania Tarom nu reuşeşte să respecte atât orarul de zbor, cât şi pasagerii din Iaşi. Avionul trebuia să decoleze de la Iaşi la 9.20, dar am fost anunţaţi că nu există aeronavă şi că va sosi peste câteva ore. Iaşi rămâne Cenuşăreasa celor de la Tarom", a declarat senatorul PNL Mihaela Popa, unul dintre pasagerii aflaţi în aeroport.

Potrivit reprezentanţilor aeroportului ieşean, avionul de Bucureşti a aterizat la ora 12.30 la Iaşi, cu o întârziere de trei ore şi jumătate, urmând a decola în jurul orei 13.00.

O situaţie similară s-a înregistrat în 30 martie, când cursa aeriană spre Bucureşti, programată să plece de la Iaşi la ora 9.30, a decolat de pe aeroportul ieşean cu o întârziere de patru ore.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CURSĂ AERIANĂ,
ÎNTÂRZIERE,
/actualitate/zeci-de-persoane-asteapta-de-trei-ore-in-aeroportul-din-iasi-cursa-spre-bucuresti-avand-intarziere-14110600
14110600
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.