Wizz Air a anunţat redeschiderea bazelor din Craiova, Sibiu şi Timişoara

Autor: Cosmin Pirv, Mediafax Postat la 18 iunie 2020 203 afişări

Wizz Air a anunţat redeschiderea bazelor din Craiova, Sibiu şi Timişoara

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat redeschiderea bazelor din Craiova, Sibiu şi Timişoara. Pasagerii pot face rezervări pe 35 de rute spre ţări precum Germania, Austria şi Elveţia.

Potrivit unui comunicat remis joi presei, compania şi-a redechis bazele din Sibiu şi Timişoara şi a anunţat redeschiderea bazei din Craiova pentru 19 iunie.

Pasagerii pot face rezervări pentru 35 de rute spre Germania, Austria şi Elveţia.

„Suntem încântaţi să redeschidem bazele noastre din Sibiu, Craiova şi Timişoara şi să reluăm zborurile către mai multe destinaţii pentru a le permite pasagerilor din România să îşi viziteze rudele care locuiesc în străinătate, să călătorească în interes de afaceri sau pentru relaxare. Preocuparea noastră principală este sănătatea, siguranţa şi bunăstarea pasagerilor şi a echipajului nostru. Am implementat o serie de măsuri de protecţie pentru a asigura cele mai bune condiţii sanitare posibile”, a declarat Paulina Gosk, Corporate Communication Manager Wizz Air.

Printre măsurile anunţate de companie se numără obligativitatea purtării măştilor de protecţie în timpul zborurilor. De asemenea, echipajul va distribui şerveţele de igienizare fiecărui pasager, în timp ce eliminarea revistelor de la bord şi încurajarea plăţii contactless în timpul cumpărăturilor la bord sunt măsuri introduse pentru minimizarea contactului fizic. „Pe zborurile unde gradul de încărcare permite, echipajul va supraveghea distanţarea locurilor între pasageri”, se mai arată în comunicat.

Aeronavele Wizz Air vor fi dezinfectate în timpul nopţii, în conformitate cu indicaţiile oficiale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
wizz air,
redeschide,
baze,
craiova,
timisoara

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.