Virgil Popescu: Estimăm o scădere a preţurilor la gaze după această iarnă

Autor: Laura Buciu Postat la 07 decembrie 2021 45 afişări

Virgil Popescu: Estimăm o scădere a preţurilor la gaze după această iarnă

Preţul gazelor a crescu după ce au fost reduse livrările prin Ucraina, din Rusia, pentru a se presa operaţionalizarea conductei Nord Stream 2, spune, marţi, ministrul Energiei Virgil Popescu. potrivit acestuia, preţul gazelor va scădea după această iarnă, aceasta fiind estimarea specialiştilor.

Virgil Popescu a spus că după accidentul din vară de la Azomureş, combinatul a funcţionat la jumătate din capacitate.

„A funcţionat doar cu linia 4 pentru că, dacă vă aduceţi aminte, a fost un accident la Azomureş pe linia 3. Deci funcţiona la jumătate din capacitate. Contractul lor de gaze la un preţ foarte bun expira la 31 decembrie şi au luat decizia să oprească o lună sau două luni de zile şi să-şi mute reviziile care erau planificate în vară tocmai pentru a preîntâmpina această turbulenţă pe piaţa gazelor naturale, să o mute în perioada aceasta de iarnă”, a spus Virgil Popescu.

Despre motivul creşterii preţurilor la gaze, Popescu a spus că „toţi ştim motivul”: „este o speculaţie pe piaţa gazelor naturale făcută de către Federaţia Rusă prin Gazprom. S-au redus livrările prin Ucraina, se presează practic operaţionalizarea conductei Nord Stream 2”.

După această iarnă, estimările sunt că preţul gazelor va scădea.

„Noi estimăm că după perioada de iarnă, odată cu pornirea conductei preţurile vor scădea. Aşa se vede şi pe piaţa futures a contractelor de vânzare de gaz pe bursele europene preţurile sunt la jumătate pentru primăvară, vară şi chiar iarna anului viitor. Estimăm o scădere a preţurilor la gaze naturale după această iarnă. Iar întreprinderile mici şi mijlocii, prin legea pe care am adoptat-o în Parlament au o schemă de ajutor de stat. Primesc, practic, o subvenţie atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale pentru a trece cu bine această iarnă”, a mai spus ministrul Energiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
gaz,
popescu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.