Veşti bune pentru milioane de salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă şi o zi liberă în timpul săptămânii

Autor: Alexandru Nanu Postat la 21 mai 2022 734 afişări

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă şi o zi liberă în timpul săptămânii

În prima jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanaţă de trei zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Rusaliilor. Astfel, ziua de 12 iunie va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii primei zi de Rusalii, ziua de 13 iunie este a doua zi de Rusalii care va fi considerată, de asemenea, liberă. Ziua de 12 iunie pică duminică, în timp ce ziua de 13 iunie pică în timpul săptămânii, respectiv ziua de luni.

Până la ziua de Rusalii, românii vor mai avea o zi liberă în timpul săptămânii, respectiv ziua Copilului în data de 1 iunie care pică într-o zi de miercuri.

Zilele libere care urmează în 2022 sunt:

• 1 iunie(miercuri)- Ziua Copilului;

• 12 iunie şi 13 iunie(duminică şi luni)- Prima şi a doua zi de Rusalii;

• 15 august(luni)- Adormirea Maicii Domnului;

• 30 noiembrie(miercuri)- Sfântul Andrei;

• 1 decembrie(joi)- Ziua Naţională a României;

• 25 decembrie şi 26 decembrie(duminică şi luni)- Crăciunul.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
angajati,
salariati,
acordare,
guvern,
paste,
sarbatoare

Citeşte pe prosport.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.