Vânzările din comerţul clasic au scăzut drastic în ianuarie, dar au crescut livrările online

Postat la 05 martie 2018 45 afişări

Vânzările din comerţul cu amănuntul în magazinele clasice au scăzut per ansamblu cu 25,3% în ianuarie 2018 faţă de decembrie 2017, dar în comerţul online livrările au crescut cu 0,8%, reiese din datele comunicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Vânzările din comerţul clasic au scăzut drastic în ianuarie, dar au crescut livrările online

Faţă de ianuarie 2017, comerţul clasic a crescut în ianuarie 2018 cu 11,1%, iar cel online - cu 65,4%.

„Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna ianuarie 2018, comparativ cu luna precedentă, a scăzut pe ansamblu cu 25,3%, ca urmare a scăderii vânzărilor de produse nealimentare (-29,5%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-24,7%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-17,7%)”, se arată într-un comunicat al INS.

În funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2018, comparativ cu luna precedentă, afacerile din comerţul cu amănuntul au scăzut pe ansamblu cu 0,9%, ca urmare a scăderii vânzărilor de produse nealimentare (-1,8%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-1,2%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-0,1%).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.