Valentin Porcişteanu şi BCR Leasing Rally Team au câştigat a doua etapă a CN de Raliuri (GALERIE FOTO)

Postat la 30 aprilie 2012 18 afişări

Raliul Timişului a revenit în peisajul Campionatului Naţional de Raliuri după o absenţă de trei ani, înscriind la start 61 echipaje. BCR Leasing Rally Team a luat startul în etapa de la Timişoara din poziţia de lider, loc pe care a reuşit să şi-l păstreze după o competiţie tehnică, extrem de disputată, a cărei linie de sosire a fost trecută de numai 46 dintre echipajele concurente.

Liderul clasamentului general, Valentin Porcişteanu (BCR Leasing Rally Team) s-a clasat la concursul de vineri pe locul al doilea, la şapte zecimi de secundă faţă de lider, însă cea de-a doua zi de concurs s-a instalat în fruntea competiţiei încă de pe prima probă a zilei. "Ultima dată când am parcurs acest raliu a fost în 2009. Starea probelor speciale a fost în mare parte aşa cum ne aşteptam, cu porţiuni denivelate, foarte multe zone cu nisip şi pietriş. Probele au fost tehnice, combinate cu porţiuni de mare viteză, unde nu exista loc de greşeală. Suntem lideri detaşaţi după două etape disputate, având numărul maxim de puncte posibile. Mulţumim fanilor care ne-au susţinut şi pe parcursul acestei etape, partenerilor noştri - BCR Leasing, Pirelli, Vallino, Colina Motors şi aşteptăm cu nerăbdare etapa de la Bacău", a declarat Valentin Porcişteanu.

Raliul Timişului - a doua etapă a CN de Raliuri (GALERIE FOTO)

Alexandru Filip şi Bogdan Iancu, de la aceeaşi echipă, au reuşit victoria la clasa 5 şi locul 3 la 2 Roţi Motrice. Echipajul Edwin Keleti/Botond Csomortani, lider la clasa 3 după prima etapă, a fost nevoit să abandoneze după ce pompa de benzină a cedat pe PS7. Cei doi se aflau în poziţia secundă la clasă. Datorită victoriei categorice a colegilor Porcişteanu/Dobre, BCR Leasing Team rămâne însă pe prima poziţie în clasamentul pe echipe.

Timiş Rally, cea de-a doua etapă a CN de Raliuri Dunlop 2012, s-a desfăşurat la Timişoara, în perioada 27-28 aprilie, pe asfalt. Lungimea totală a traseului a fost de 398,82 km, cele douăsprezece probe speciale totalizând 108,3 km. Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri - Dunlop 2012, Raliul Bacăului, se va desfăşura în perioada 25-26 mai.

Clasament general FIA după două etape:

Valentin Porcişteanu / Dan Dobre - Mitsubishi Lancer EVO 10 - 50 puncte

Csaba Spitzmuller / Tamas Szoke - Mitsubishi Lancer EVO 10 - 36 puncte

Dan Gârtofan / Eugen Rotaru - Skoda Fabia S2000 - 27 puncte

Marco Tempestini / Dorin Pulpea - Subaru R4 - 23 puncte

Gergo Szabo / Karoly Borbely - Mitsubishi Lancer EVO 10 - 12 puncte

Clasament echipe după două etape:

BCR Leasing Rally Team - 135 puncte

Napoca Rally Academy - 98 puncte

ESD Rally Team - 85 puncte

Jack Daniel's Rally Team - 59 puncte

SRC Rally Team - 35 puncte

Sursa foto: Colina Motors

Urmărește Business Magazin

/actualitate/valentin-porcisteanu-si-bcr-leasing-rally-team-au-castigat-a-doua-etapa-a-cn-de-raliuri-galerie-foto-9582763
9582763
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.