Vaccinurile anti-COVID au făcut nouă miliardari noi

Autor: Beatrice Dumitru Postat la 20 mai 2021 50 afişări

Vaccinurile anti-COVID au făcut nouă miliardari noi. Averea cumulată a celor nouă miliardari ajunge la 19,3 miliarde de dolari şi ar permite ca populaţia tuturor ţărilor cu venituri mici să fie vaccinată.

Vaccinurile anti-COVID au făcut nouă miliardari noi

Cel puţin nouă persoane au devenit miliardare datorită vaccinurilor anti-COVID, printre care şi CEO-ul francez al companiei Moderna, Stéphane Bancel.

Averea lor cumulată ar permite vaccinarea celor mai sărace ţări, a declarat ONG-ul Oxfam joi, 19 mai. Aceste averi au apărut „datorită profiturilor uriaşe ale grupurilor farmaceutice care au monopolul asupra producţiei de vaccinuri împotriva COVID”, precizează Oxfam într-un comunicat de presă, citat de Le Figaro.

Cele mai mari averi sunt deţinute de CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel (4,3 miliarde de dolari) şi de CEO-ul şi cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin (4 miliarde). Alţi opt miliardari, cu „portofolii mari de acţiuni” la companiile farmaceutice, au cunoscut o creştere cumulată a averii lor de 32,2 miliarde de dolari, „suficient pentru a imuniza întreaga populaţie indiană”, se adaugă în comunicat.

Aceste cifre se bazează pe clasamentul revistei americane Forbes şi sunt publicate de „People's Vaccine Alliance”, din care face parte Oxfam.

Averea cumulată a celor nouă miliardari ajunge la 19,3 miliarde de dolari şi „ar permite ca populaţia tuturor ţărilor cu venituri mici să fie vaccinată.” Aceste ţări „au primit doar 0,2% din vaccinurile produse în lume. În special din cauza deficitului de doze disponibile”, potrivit Oxfam.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
miliardari,
vaccin,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.