Universitatea din Sibiu, prima din România care acceptă plăţi într-o monedă virtuală

Autor: Laura Buciu Postat la 07 aprilie 2021 21 afişări

Universitatea „Lucian Blaga” (ULB) din Sibiu va fi prima universitate din România care va permite plata taxelor pentru admiterea din acest an într-o monedă virtuală. Criptomoneda în care se vor putea efectua plăţile va fi EGLD, dezvoltată de startup-ul sibian Elrond.

Universitatea din Sibiu, prima din România care acceptă plăţi într-o monedă virtuală

Decizia ca ULB Sibiu să admită plata taxelor pentru admiterea din acest an în monedă virtuală a fost luată după un parteneriat cu Elrond.

„Universitatea noastră a fost şi va fi în continuare o susţinătoare a comunităţii şi afacerilor locale, iar decizia de a dezvolta acest parteneriat cu Elrond se înscrie în această strategie”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

Posibilitatea de plată cu monedă virtuală urmează să fie implementată şi va fi disponibilă pentru prima dată în sesiunea de admitere din luna iulie a acestui an.

În prezent, ULB Sibiu a ales să convertească EGLD în RON prin intermediul unui procesator de plăţi, fără costuri suplimentare faţă de costul unei plăţi cu cardul bancar clasic. Printre potenţialele beneficii ale criptomonedelor sunt posibilitatea de a efectua transferuri fără limitări geografice; costuri reduse de tranzacţionare; posibilitatea de verificare publică a tranzacţiilor, potrivit oficialilor ULB Sibiu.

Elrond este un startup din Sibiu care dezvoltă o reţea de tip blockchain, a fost fondat de o echipă de cercetători, antreprenori şi programatori care doresc să aducă îmbunătăţiri arhitecturilor blockchain deja existente, precum Bitcoin şi Ethereum. Acesta este un prim pas în parteneriatul dintre ULBS şi compania sibiană Elrond, pe viitor dorindu-se desfăşurarea şi a altor proiecte, inclusiv de cercetare.

„Recunoaştem potenţialul deosebit al studenţilor ULB Sibiu, mulţi dintre membrii echipei Elrond fiind absolvenţi ai acestei universităţi, unii dintre ei fiind actualmente cadre didactice asociate ale ULBS. Ne bucurăm că prin aceasta colaborare putem oferi acces studenţilor spre o tehnologie care promite să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra societăţii actuale, dar şi a următoarelor generaţii de absolvenţi ai universităţii sibiene şi nu numai”, a declarat Beniamin Mincu, CEO Elrond.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
universitate,
elrond,
moneda virtuală

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.