Ungureanu: Suntem ţara cu cea mai mică absorbţie din UE, o realitate pe care nu o putem nega

Postat la 17 februarie 2012 8 afişări

România este ţara cu cea mai mică absorbţie de fonduri comunitare din UE, o realitate care nu poate fi negată şi care trebuie schimbată prin corectarea deficienţelor, pornind de la relaţionarea cu beneficiarii şi până la rapiditatea de procesare a cererilor acestora, afirmă premierul Ungureanu.

El a convocat, joi, comitetul interministerial pentru a analiza măsurile necesare în plan legislativ şi administrativ prin care să fie îmbunătăţită absorbţia fondurilor europene. Potrivit datelor prezentate de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, România a absorbit, până la data de 10 februarie, o sumă de 1,211 miliarde euro fonduri structurale şi de coeziune, reprezentând 6,3% din alocarea pentru obiectivul convergenţă. "Suntem ţara cu cea mai mică absorbţie din Uniunea Europeană. Este o realitate pe care nu o putem nega şi pe care avem obligaţia să o schimbăm. Trebuie corectate deficienţele de ordin structural, pornind de la relaţionarea cu beneficiarii şi până la rapiditatea cu care sunt procesate cererile acestora. Vă cer să vă asiguraţi că asupra oamenilor cu care lucraţi nu planează nicio suspiciune de corupţie", a spus Ungureanu membrilor comitetului.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ungureanu,
absorbtie,
fonduri,
ue
/actualitate/ungureanu-suntem-tara-cu-cea-mai-mica-absorbtie-din-ue-o-realitate-pe-care-nu-o-putem-nega-9242443
9242443
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.