Un medic dezvăluie secretul pentru mesele de sărbători

Autor: Mediafax Postat la 20 decembrie 2025 12 afişări

Sărbătorile de iarnă vin la pachet cu mese mai bogate, însă există un secret care odată pus în aplicare, pot fi savurate preparatele tradiţionale fără a exista disconfort.

Un medic dezvăluie secretul pentru mesele de sărbători

Mesele de sărbători obişnuiesc să fie mai diversificate, iar unii oameni se pot confrunta cu disconfort dacă aceştia consumă mâncăruri mai bogate.

Dr. Andreea Ştefănescu, medic specialist ATI şi consilier de dezvoltare personală, vine cu o serie de recomandări pentru sărbători liniştite, făcând câteva alegeri inteligente.

Aceasta subliniază că pentru a nu apărea disconfort după mesele bogate de sărbători, secretul stă secretul stă în moderaţie, nu în restricţii severe.

„Preparatele tradiţionale specifice sărbătorilor pot fi consumate fără restricţii drastice, atât timp cât sunt savurate în cantităţi moderate. Echilibrul este mai important decât excluderea anumitor alimente”, a declarat medicul, în cadrul unei postări a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) pe Facebook.

Medicul oferă şi câteva recomandări pentru menţinerea acestui echilibru. În primul rând, este important să se păstreze ritmul meselor. şi să se respecte programul cu trei mese principale pe zi (mic dejun, prânz, cină). „Porţiile mai mici şi mâncatul lent permit organismului să se adapteze mai uşor şi astfel să evitaţi senzaţia de disconfort”, subliniază dr. Andreea Ştefănescu.

În al doilea rând, ordinea în care consumăm felurile de mâncare contează. Se recomandă începerea mesei cu alimente uşoare, iar friptura sau sarmalele să fie asociate cu salate şi murături, pentru un echilibru.

Desertul este permis a fi consumat, la distanţă de mesele principale, însă în porţii mici. Hidratarea este importantă. „Nu uitaţi de apă şi ceaiuri neîndulcite pentru a sprijini digestia”, mai spune medicul.

În cele din urmă, chiar dacă sărbătorile reprezintă şi o mică pauză de la agitaţia zilnică, oamenii nu trebuie să uite să facă mişcare în această perioadă. „Plimbările în aer liber, jocurile sau activităţile uşoare, împreună cu familia, contribuie la menţinerea stării de bine”, mai explică Dr. Andreea Ştefănescu.

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mâncare,
sărbători,
medic

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.