ULTIMA ORĂ! Bilanţul, anunţat chiar acum. Sunt tot mai puţine cazuri de infectare cu coronavirus în ţară

Autor: Andreea Tobias Postat la 07 iunie 2021 51 afişări

ULTIMA ORĂ! Bilanţul, anunţat chiar acum. Sunt tot mai puţine cazuri de infectare cu coronavirus în ţară

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 89 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 63 de români au murit. 47 dintre decese s-au înregistrat în lunile anterioare.

Până astăzi, 7 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.952 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.043.171 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 89 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 24 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 30.878 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.06.2021 (10:00) – 07.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 63 de decese (39 bărbaţi şi 24 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.

47 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 6 decese s-au produs în luna septembrie 2020, 26 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 3 în februarie 2021, 1 în martie 2021 şi 1 în aprilie 2021, în judeţele Bihor, Cluj, Neamţ şi Vâlcea.

Dintre cele 63 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 3 pacienţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.671. Dintre acestea, 315 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.005.353 de teste RT-PCR şi 1.223.693 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.951 de teste RT-PCR (2.878 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.073 la cerere) şi 5.121 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 3.549 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.053 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 22.941 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 75 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 266 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 6 iunie, 968 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 205.200 de lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
persoane,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.