UE ar putea plăti peste 10 miliarde de dolari pentru vaccinurile Pfizer şi CureVac

Autor: Andra Stroe Postat la 20 noiembrie 2020 21 afişări

UE ar putea plăti peste 10 miliarde de dolari pentru vaccinurile Pfizer şi CureVac

Uniunea Europeană ar putea plăti mai mult de 10 miliarde de dolari pentru a asigura sutele de milioane de doze de vaccinuri dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi CureVac, a declarat pentru Reuters un oficial al UE implicat în discuţii.

Blocul a fost de acord să plătească 15,50 euro (18,34 dolari) pe doză pentru candidatul la vaccinul COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, potrivit oficialului.

Acest lucru ar însemna un preţ total de până la 3,1 miliarde de euro (3,7 miliarde de dolari) pentru 200 de milioane de doze, crescând la 4,65 miliarde de euro dacă se achiziţionează alte 100 de milioane de doze opţionale în cadrul tranzacţiei, a spus oficialul.

Informaţiile privind preţurile, nedivulgate anterior, confirmă faptul că UE plăteşte mai puţin pe doză decât Statele Unite pentru furnizarea vaccinului.

Acordul include o asigurare pentru ţările UE pentru a obţine despăgubiri dacă companiile redirecţionează doze către Statele Unite, potrivit sursei, care a solicitat anonimatul din cauza sensibilităţii problemei.

UE a convenit separat să plătească 10 euro (11,84 dolari) pe doză pentru o aprovizionare iniţială de 225 de milioane de doze de vaccin candidat de la CureVac, o reducere de la cei 12 euro stabiliţi de companie ca preţ, a spus oficialul.

Blocul a încheiat acordul cu CureVac săptămâna aceasta pentru a asigura furnizarea a până la 405 milioane de doze, dintre care 180 de milioane sunt opţionale.

Oficialul a declarat că CureVac s-a angajat să înceapă livrările până la sfârşitul lunii martie. Nu este clar dacă 180 de milioane de doze suplimentare ar costa 10 sau 12 euro fiecare. Cu toate acestea, sub preţul de 10 euro, blocul ar plăti 4,05 miliarde de euro pentru 405 milioane de doze.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, organul executiv al blocului, a refuzat să comenteze termenii şi preţurile contractelor de vaccin, deoarece acestea sunt confidenţiale.

BioNTech şi CureVac din Germania au refuzat să comenteze.

Producătorul american de medicamente Pfizer a spus că BioNTech utilizează o formulă de stabilire a preţurilor bazată pe volum şi date de livrare şi că acordul UE a reprezentat cea mai mare comandă iniţială de până în prezent.

Pfizer şi BioNTech au declarat miercuri că datele finale au arătat că vaccinurile lor au fost eficiente în proporţie de 95% împotriva COVID-19 şi că ar putea începe distribuirea înainte de Crăciun, dacă ar obţine autorizarea de urgenţă.

În iulie Guvernul SUA a convenit cu Pfizer să plătească 19,5 dolari pe doză pentru 100 de milioane de unităţi, cu opţiunea de a cumpăra încă 500 de milioane în condiţii care urmează să fie negociate separat.

Preţul mai mic reflectă parţial sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană BioNTech pentru dezvoltarea medicamentului, a declarat săptămâna trecută un al doilea oficial al UE pentru Reuters.

Atât vaccinul Pfizer-BioNTech, cât şi cel al CureVac se bazează pe noua tehnologie ARN messenger (ARNm) şi sunt concepute pentru a fi administrate în două doze. Asta înseamnă că ar costa 31 de euro pentru a inocula o persoană.

Pentru a asigura aprovizionarea cu vaccinul Pfizer-BioNTech, UE a plătit un avans nerambursabil. Suma nu a fost dezvăluită, însă oficialul a declarat că blocul a plătit companiilor 700 de milioane de euro.

Preţul convenit de 15,50 euro pe doză ar fi plătit doar de guvernele europene care doresc să cumpere vaccinul şi numai dacă acesta este aprobat de autoritatea de reglementare UE ca fiind sigur şi eficient.

UE a cerut Pfizer şi BioNTech să accepte o „clauză de încălcare a contractului” dacă redirecţionează dozele către Statele Unite, a spus sursa.

În această eventualitate, statelor UE li se va rambursa 50% din banii plătiţi, a spus oficialul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
uniunea europeana,
plati,
miliarde

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci
Criza accelerează puternic aceste joburi. În ce zonă trebuie să vă uitaţi pentru viitor
Mediafax
Riadul neagă orice împlicare în asasinarea directorului programului  nuclear din Iran: „Nu este politica Arabiei Saudite să se lanseze în asasinate” Riadul neagă orice împlicare în asasinarea directorului programului nuclear din Iran: „Nu este politica Arabiei Saudite să se lanseze în asasinate”
Marea Britanie a devenit prima ţară din lume care a aprobat vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer / BioNTech pentru utilizare pe scară largă
MonitorulApararii
Rusia şi China ţintesc secretele petroliere ale Norvegiei. Raport al serviciului de contraspionaj PST Rusia şi China ţintesc secretele petroliere ale Norvegiei. Raport al serviciului de contraspionaj PST
Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a pornit cu stângul. Chiar şi în România
MonitorulPartidelor
Un deputat a primit vestea de ziua sa - a fost testat pozitiv cu COVID-19 Un deputat a primit vestea de ziua sa - a fost testat pozitiv cu COVID-19
Clotilde Armand: O spun foarte ferm. Nu vom ceda în faţa nimănui
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan  Care-i treaba cu moţu’.. COMENTARIU Valeriu Şuhan Care-i treaba cu moţu’..
COMENTARIU Valeriu Şuhan Moartea ca reper

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.