Tudor Chirilă, dezamăgit de Nicuşor Dan: „Ieri aţi devenit primul pesedist al ţării”

Autor: Mădălina Dinu Postat la 09 aprilie 2026 10 afişări

Artistul şi activistul Tudor Chirilă a lansat un atac public la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, acuzându-l de trădarea valorilor promovate în campanie şi de numiri controversate la şefia parchetelor, printr-o postare detaliată pe Facebook.

Tudor Chirilă, dezamăgit de Nicuşor Dan: „Ieri aţi devenit primul pesedist al ţării”

În postarea sa, Tudor Chirilă şi-a exprimat dezamăgirea faţă de numirile făcute de Nicuşor Dan la conducerea parchetelor şi a criticat, în termeni duri, modul în care preşedintele a gestionat aceste decizii.

Chirilă a atras atenţia asupra faptului că, prin aceste acţiuni, şeful statului a ignorat avize negative, opiniile jurnaliştilor şi recomandările profesioniştilor din justiţie, favorizând oameni loiali „mafiei securisto-politice” în loc să promoveze competenţa şi integritatea.

Artistul a mai precizat că aceste acţiuni contrazic promisiunile de campanie privind reforma instituţională, independenţa justiţiei şi funcţionalitatea sistemului judiciar.

În postarea sa, Chirilă afirmă:

„Domnule Nicuşor Dan, ieri aţi devenit primul pesedist al ţării. De fapt, aţi devenit primul uselist al ţării. Este probabil cea mai rapidă transformare a unui politician în ultimii ani. Tot ieri, prin numirile pe care le-aţi acceptat la şefiile parchetelor aţi comis o serie de trădări. Aţi trădat aşteptările celor care v-au votat şi care au sperat că România onestă înseamnă instituţii conduse de oameni competenţi, nu de loiali ai mafiei securisto politice. Aţi trădat valorile pe care le-aţi promovat se pare că doar declarativ în ultimii ani: reformă instituţională, justiţie independentă, justiţie funcţională.

Aţi ignorat avizele negative faţă de unii dintre procurorii pe care i-aţi numit, aţi ignorat cu bună ştiinţă munca unor jurnalişti oneşti care nu de puţine ori şi-au făcut meseria printre intimidări şi ameninţări cu moartea, aţi ignorat mesajele şi opiniile unor profesionişti cu notorietate din justiţie.

După documentarul Recorder, o ofensivă mediatică fără precedent condusă de televiziuni ale condamnaţilor penal, suveranişti de faţadă, aurişti, pesedişti sau penelişti precum şi gaşca Savonea, expresia mafiei din justiţie, s-a dezlănţuit împotriva tuturor celor care criticau sistemul de justiţie. V-aţi alăturat acestei ofensive ieri, fiind pe aceeaşi pagină cu extremiştii vopsiţi în patrioţi care în linişte jubilează că lucrurile merg în direcţia justiţiei selective, aia care apără pe cine trebuie.

În toată perioada de când aţi preluat funcţia de preşedinte nu v-aţi folosit de instrumentele şi prerogativele care v-ar fi permis să daţi semnalul că promisiunile din campanie nu sunt vrăjeală ieftină. Cum ar fi să prezidaţi o şedinţă CSM, să fiţi prezent într-o şedinţă de guvern alături de plagiatorul Marinescu, de exemplu, sau pur şi simplu să comunicaţi că e nevoie de mult mai mult decât reciclarea unor oameni care fac parte dintr-un sistem retrograd.

Poate că dumneavoastră sunteţi fericit cu sindromul Stockholm şi credeţi că România se poate reforma cu agresorii ei. Îndrăznesc să spun că majoritatea celor care v-au votat nu vor să accepte asta. Eu, cel puţin nu vreau să accept asta. Înţeleg şi că din punctul dumneavoastră de vedere consideraţi că liderii de opinie nu îşi asumă nimic şi că dumneavoastră vă asumaţi peste patru ani la vot.

Haide să vă spun eu ce îşi asumă formatorii de opinie şi cei care v-au votat: pierderea a încă cinci ani din vieţile lor, cinci ani în care privesc cum preşedintele care promitea o Românie onestă acţionează în sensul invers al promisiunilor de campanie. Bănuiesc că sesizaţi şi singur ipocrizia propriilor declaraţii din care reiese că opiniile sunt bune atâta timp cât servesc un rezultat în campanie, nu? Ei bine, trist este că societatea civilă de care v-aţi folosit în mod indirect a rămas pe poziţii vis a vis de cum ar trebui să arate România onestă, dumneavoastră nu.

Mai rămâne doar să încingeţi hora unirii cu Grindeanu, Ponta, Simion, Georgescu, Antonescu şi câţiva băieţi mai discreţi din servicii undeva într-o sală de festivităţi la Cotroceni după care să ne anunţaţi pe un ton ritos reconcilierea naţională şi al doilea mandat.

Pesedismul, fesenismul şi securismul de care se pare că v-aţi molipsit aşa repede, domnule Nicuşor Dan, înseamnă cel mai adesea ticăloşie de cea mai joasă speţă. Vă îndreptaţi cu viteză într-acolo. Dar, sigur, aveţi ocazia să mă contraziceţi prin fapte. Ieri aţi ratat. Urmează SRI şi SIE”, se arată în mesajul publicat de Chirilă pe reţelele de socializare.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tudor chirilă,
pesedist,
COVER STORY. Care sunt atuurile expaţilor români? Vânaţi sau avansaţi, executivii români au împânzit globul. Conduc afaceri de miliarde de euro din fotoliile cele mai înalte pentru pieţe, regiuni sau chiar la nivel global. Cum au ajuns acolo?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.