Trump anunţă că a fost găsit un cumpărător pentru TikTok
Donald Trump a declarat marţi că Statele Unite şi China au ajuns la un acord care va permite TikTok să continue să funcţioneze în SUA, prin transferul activelor americane către proprietari din SUA, de la compania chineză ByteDance, soluţionând astfel o dispută ce durează de aproape un an.
Acordul privind aplicaţia de social media, care are 170 de milioane de utilizatori în SUA, reprezintă un progres în negocierile de luni de zile dintre cele mai mari două economii ale lumii, menite să detensioneze un război comercial extins care a afectat pieţele globale. Trump nu a oferit detalii specifice despre înţelegere, scrie Reuters.
Orice acord ar putea necesita aprobarea Congresului, controlat de republicani, care a adoptat în 2024, în timpul administraţiei Biden, o lege ce impunea vânzarea forţată a TikTok, pe fondul temerilor că datele utilizatorilor americani ar putea fi accesate de guvernul chinez, permiţând Beijingului să spioneze cetăţenii SUA sau să desfăşoare operaţiuni de influenţă prin aplicaţie.
Administraţia Trump a refuzat în repetate rânduri să aplice legea care ar fi impus închiderea aplicaţiei, de teamă să nu stârnească furia milioanelor de utilizatori şi să nu perturbe comunicarea politică, prelungind în schimb de trei ori termenul-limită pentru vânzare. Trump a creditat aplicaţia cu un rol în câştigarea realegerii sale anul trecut, iar contul său personal are 15 milioane de urmăritori. Casa Albă şi-a lansat luna trecută propriul cont oficial de TikTok.
CNBC a relatat marţi că acordul ar urma să fie finalizat în 30 până la 45 de zile şi că înţelegerea va include atât investitori existenţi din compania-mamă chineză ByteDance, cât şi investitori noi.
Un acord fusese pregătit şi în primăvară. Acesta ar fi separat operaţiunile TikTok din SUA într-o nouă companie americană, deţinută şi administrată majoritar de investitori americani, dar a fost suspendat după ce China a indicat că nu îl va aproba, ca reacţie la anunţurile lui Trump privind tarifele vamale ridicate impuse bunurilor chinezeşti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













