Traian Băsescu nu mai beneficiază de protecţia SPP

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 25 martie 2022 384 afişări

Traian Băsescu nu mai beneficiază de protecţie SPP. Serviciul de Pază şi Protecţia şi-a retras dispozitivul în momentul pronunţării deciziei ICCJ, care a respins recursul fostului preşedinte la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securităţii.

Traian Băsescu nu mai beneficiază de protecţia SPP

SPP a retras ofiţerii care îi oferea lui Traian Băsescu pază şi protecţie după decizia ÎCCJ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, recursul fostului preşedinte Traian Băsescu la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securităţii.

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Traian Băsescu, în prezent în vârstă de 70 de ani, a fost preşedintele României între 2004 şi 2014.

În prezent este europarlamentar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
băsescu,
spp,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.