Traian Băsescu îl dă în judecată pe Igor Dodon. Cererea, depusă la Curtea Supremă de Justiţie

Postat la 26 ianuarie 2017 293 afişări

Traian Băsescu îl dă în judecată pe preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru că i-a retras cetăţenia în mod ''arbitrar'', a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Andrei Bivol, avocatul fostului preşedinte, afirmând că cererea a fost depusă la Curtea Supremă.

Traian Băsescu îl dă în judecată pe Igor Dodon. Cererea, depusă la Curtea Supremă de Justiţie

''Astăzi am înregistrat o cerere de chemare în judecată la Curtea Supremă de Justiţie, aşa cum prevede legea cetăţeniei din Republica Moldova. Noi considerăm că cetăţenia lui Traian Băsescu a fost retrasă în mod arbitrar şi (decizia-n.r.) este contrară principiilor şi procedurilor prevăzute de legea cetăţeniei şi de Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie'', a afirmat avocatul lui Traian Băsescu, Andrei Bivol.

Cererea de chemare în judecată este introdusă şi se repartizează în termen de 24 de ore completului de judecată, după care în timp de cinci zile de la repartizare ar trebui să fie emisă o decizie pe procedură, potrivit legislaţiei din Republica Moldova, a explicat Andrei Bivol.

Preşedintele Republicii Moldova are calitatea de pârât în cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea Supremă de Justiţie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.