SUA şi Cuba şi-au redeschis ambasadele, reluând relaţiile diplomatice după mai mult de cinci decenii

Autor: Ioana Bojan Postat la 20 iulie 2015 83 afişări

Statele Unite şi Cuba au reluat relaţiile diplomatice luni, când şi-au redeschis ambasadele pentru prima dată după întreruperea relaţiilor în 1961, relatează CNN.

Ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodriguez Parrilla, va merge la ambasada Cubei din Washington pentru a ridica drapelul ţării sale, un eveniment care va fi transmis în direct la televiziunea oficială cubaneză.

O delegaţie cubaneză formată din diplomaţi, artişti şi veterani ai revoluţiei va sărbători momentul istoric alături de 500 de oaspeţi.

La rândul lor, diplomaţii americani din Havana au făcut toate pregătirile pentru redeschiderea ambasadei, dar festivităţile şi ceremonia oficială de ridicare a drapelului american vor avea loc în august, când secretarul de Stat John Kerry va efectua o vizită în Cuba.

Potrivit unor oficiali americani, începând de luni, Guvernul cubanez va retrage o parte din cordonul de securitate care a înconjurat misiunea diplomatică americană la Havana şi nu va mai înregistra numele cubanezilor care intră în clădire.

Şefii Secţiilor de interese diplomatice cubaneză şi americană vor deveni din acest moment însărcinaţi cu afaceri, până la numirea unor ambasadori.

"O nouă etapă va începe, lungă şi complexă, pe drumul spre normalizare", a declarat preşedintele cubanez Raul Castro săptămâna trecută, într-un discurs televizat. "Va fi nevoie de voinţă pentru a găsi soluţii la problemele care s-au acumulat în mai mult de cinci decenii şi care au afectat relaţiile dintre ţările şi popoarele noastre", a adăugat el.

Relaţiile deja tensionate între Washington şi Havana au fost întrerupte în 1961, când liderul cubanez Fidel Castro a ameninţat că va expulza diplomaţii americani pentru amestec în treburile interne ale Cubei.

Diplomaţii elveţieni au preluat atunci mentenanţa fostei ambasade a SUA şi a reşedinţei fostului ambasador american la Havana.

Dar în 1977, într-o scurtă perioadă de relaţii îmbunătăţite în timpul administraţiei Carter, Cuba şi SUA au deschis Secţii de interese diplomatice în locul fostelor ambasade.

Cu 51 de americani şi 300 de angajaţi cubanezi, Secţia de interese diplomatice a Statelor Unite este una dintre cele mai mari misiuni diplomatice din Cuba.

Fidel Castro a numit adesea misiunea "cuib de spioni" şi a condus marşuri cu sute de mii de susţinători pentru a protesta faţă de politicile SUA. Serviciile cubaneze de informaţii monitorizau atent mişcările diplomaţilor americani.

"Aveau 3.000-4.000 de oameni care se ocupau de personalul nostru, încercând să-i recruteze sau să ne hărţuiască", a declarat James Cason, şeful Secţiei de interese din perioada 2002-2005. "Îţi intrau în casă şi făceau lucruri pentru a-ţi arăta că îţi controlează existenţa. În vremurile mele, dacă ştiau că nu îţi plac păianjenii, găseai o tarantulă prin camera ta", a adăugat el.

Diplomaţii cubanezi din SUA s-au plâns de asemenea de hărţuiri din partea americanilor.

Uneori chiar americanii provocau incidente diplomatice, cum a fost în 2006 când au instalat un panou electronic la ultimul etaj al misiunii, pentru a afişa informaţii care nu erau pe placul cubanezilor.

Guvernul cubanez a răspuns ridicând o "pădure" de drapele pentru a bloca accesul la mesajele americane ofensatoare.

În pofida acestor incidente, SUA şi Cuba au sporit cooperarea în ultimii ani privind combaterea traficului de droguri, interdicţia migraţiei şi protecţia mediului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CUBA,
SUA,
DIPLOMAŢIE
/actualitate/sua-si-cuba-si-au-redeschis-ambasadele-reluand-relatiile-diplomatice-dupa-mai-mult-de-cinci-decenii-14615466
14615466
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.