Statele Unite vor accepta ca turiştii din străinătate să fie vaccinaţi cu doze mixte

Autor: Dorin Oancea Postat la 16 octombrie 2021 70 afişări

Statele Unite vor accepta ca turiştii din străinătate să fie vaccinaţi cu doze mixte

Centers for Disease Control and Prevention (CDC) a anunţat vineri seara târziu că vor accepta doze mixte de vaccinuri împotriva coronavirusului de la călătorii internaţionali, un impuls pentru călătorii din Canada şi din alte locuri, relatează Reuters.

CDC a declarat săptămâna trecută că va accepta orice vaccin autorizat pentru utilizare de către autorităţile de reglementare din SUA sau de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. "În timp ce CDC nu a recomandat amestecarea tipurilor de vaccin într-o serie primară, recunoaştem că acest lucru este din ce în ce mai frecvent în alte ţări, astfel că ar trebui să fie acceptat pentru interpretarea înregistrărilor de vaccinuri", a declarat o purtătoare de cuvânt a CDC.

Casa Albă a declarat vineri că noile cerinţe de vaccinare pentru cetăţenii străini care călătoresc în Statele Unite vor fi aplicate începând cu 8 noiembrie pentru vizitatorii care trec frontierele terestre, precum şi pentru cei ce vin cu avionul.

Aproape patru milioane de canadieni, echivalentul a 10% din populaţia complet vaccinată, au primit doze mixte de vaccinuri disponibile mRNA COVID-19 - incluzînd vaccinul AstraZeneca.

CDC a precizat că vaccinurile a căror utilizare a fost aprobată de Food and Drug Administration (FDA), precum şi cele autorizate de OMS, vor fi acceptate pentru a intra în Statele Unite, inclusiv vaccinul AstraZeneca.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
călători,
vaccinare

Citeşte pe Gandul.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.