Simona Halep coboară pe locul 5 în topul câştigurilor all-time din tenisul feminin
Depăşită de Sabalenka şi Swiatek, Simona Halep a ieşit de pe podiumul celor mai bine plătite tenismene din istorie. O nouă generaţie a circuitului adună, acum, milioane în conturi.
Simona Halep nu mai este pe podiumul celor mai bine plătite jucătoare din istoria tenisului feminin. La începutul acestui an, românca a coborât pe poziţia a cincea în clasamentul all-time al câştigurilor din premii, potrivit datelor oficiale publicate de WTA.
Simona a fost depăşită de Aryna Sabalenka şi Iga Swiatek.
După mai mulţi ani în care s-a aflat constant pe locul al treilea, în urma legendarelor Serena şi Venus Williams, Halep este acum întrecută de noua generaţie a circuitului.
Ascensiunea spectaculoasă a Arynei Sabalenka a fost decisivă: sportiva din Belarus a avut un sezon de excepţie, în care a câştigat nu mai puţin de 15 milioane de dolari — un record absolut pentru un singur sezon WTA.
Cu această performanţă, Sabalenka a urcat direct pe locul al doilea în clasamentul istoric, cu un total de 45.175.621 de dolari.
Nici poloneza Iga Swiatek nu s-a lăsat mai prejos.
Ea a avut un 2025 extrem de bun, în care a strâns 10,11 milioane de dolari din premii, Swiatek a ajuns pe podiumul all-time, cu un total de 43.640.490 de dolari şi a depăşit-o pe Venus Williams, apropiindu-se vertiginos de pragul simbolic de 45 de milioane.
Lidera clasamentului rămâne, însă, de neatins: Serena Williams domină detaşat ierarhia, cu aproape 95 de milioane de dolari câştigaţi din premii în carieră – un obiectiv care pare greu de atins în viitorul apropiat.
În acest context, Venus Williams a coborât pe locul al patrulea, cu 42.867.364 de dolari, în timp ce Simona Halep ocupă poziţia a cincea, cu 40.236.618 dolari obţinuţi din turneele oficiale WTA.
Topul este completat, în mare parte, de jucătoare aflate la final de carieră sau deja retrase din activitate: Viktoria Azarenka, Maria Sharapova, Petra Kvitova, Caroline Wozniacki şi Angelique Kerber.
Din acest motiv, specialiştii nu anticipează schimbări majore în afara primelor poziţii, cel puţin pe termen scurt.
Pentru Halep, coborârea din top 3 nu şterge performanţele remarcabile ale unei cariere care a redefinit tenisul românesc în ultimul deceniu.
Cu două titluri de Grand Slam şi ani întregi petrecuţi în vârful clasamentului mondial, sportiva din Constanţa rămâne cea mai de succes jucătoare din istoria României şi una dintre figurile emblematice ale tenisului feminin modern.
Top 10 câştiguri all-time în tenisul feminin:
Serena Williams — 94.816.730 $
Aryna Sabalenka — 45.175.621 $
Iga Swiatek — 43.640.490 $
Venus Williams — 42.867.364 $
Simona Halep — 40.236.618 $
Viktoria Azarenka — 38.890.473 $
Maria Sharapova — 38.777.962 $
Petra Kvitova — 37.653.615 $
Caroline Wozniacki — 36.479.231 $
Angelique Kerber — 32.545.460 $.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












