Senat: Magazinele să vândă 51% carne, legume şi fructe din producţie românească

Autor: Cătălina Mănoiu Postat la 06 octombrie 2015 173 afişări

Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă care instituie obligaţia comercianţilor persoane juridice să achiziţioneze produsele din categoriile carne, legume şi fructe în proporţie de cel puţin 51% corespunzător fiecărei categorii, din lanţul alimentar scurt, adică din producţie românească.

Potrivit PAC (programul politicilor argicole comune), lanţul de alimentar scurt presupune existenţa unui "lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători şi consumatori", arată raportul suplimentar asupra propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

În lunile de iarnă, din decembrie şi până în februarie, prin excepţie, legumele şi fructele din import ar putea să reprezinte maximum 70% din ofertă, pe fiecare categorie.

Iniţiativa legislativă votată în plenul Senatului mai prevede că nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996.

Potrivit raportului comisiei de specilaitate, modificarea legii privind comercializarea produselor alimentare ar putea conduce la întărirea competitivităţii pe piaţa de aprovizionare cu produse alimentare, la o creştere a competitivităţii fermierilor şi micilor producători agricoli, având ca urmare creşterea ofertei de produse proaspete şi minim procesare, cu implicaţii benefice asupra sănătăţii consumatorilor.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de senatorul PSD Ovidiu Donţu şi ar urma să ajungă şi în atenţia Camerei Deputaţilor, for decizional.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/senat-magazinele-sa-vanda-51-carne-legume-si-fructe-din-productie-romaneasca-14802009
14802009
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.