Se încheie o epocă. Viktor Orban pleacă astăzi din funcţia de prim-ministru al Ungariei
Viktor Orban pleacă sâmbătă din funcţia de prim-ministru al Ungariei. Noul Guvern, condus de Péter Magyar, va depune jurământul în Parlament. Se încheie astfel o perioadă lungă şi controversată din istoria Ungariei.
Victoria categorică a partidului Tisza în alegerile din aprilie a pus capăt dominaţiei politice exercitate timp de decenii de Fidesz şi Viktor Orbán asupra Ungariei. Viktor Orban a condus Ungaria începând din 2010. În timpul acesta, a devenit unul dintre principalii aliaţi ai Kremlinului în Uniunea Europeană, dar şi un contestatar al liderilor de la Bruxelles. El părăseşte funcţia de premier după 16 ani, fiind cel mai longeviv prim-ministru din Ungaria.
Viktor Orban nu va mai fi nici măcar parlamentar pentru prima dată după 1990. El a refuzat poziţia. Coaliţia condusă de partidul său controlează doar 52 de locuri din Parlament, în timp ce partidul Tisza, câştigător detaşat al alegerilor, are 141 de parlamentari,
Guvernul condus de Péter Magyar ajunge în mod oficial la putere în cadrul unei ceremonii care are loc sâmbătă. Ziua aleasă pentru învestire coincide cu Ziua Europei, care marchează declaraţia lui Robert Schuman din 9 mai 1950, considerată actul fondator al Uniunii Europene.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













