Scandal în Ungaria după ce preşedinta a graţiat o persoană condamnată într-un caz de abuz sexual

Autor: Petru Mazilu Postat la 07 februarie 2024 102 afişări

Partidele de opoziţie din Ungaria au cerut demisia preşedintei Katalin Novak, din cauza deciziei ei de a graţia o persoană condamnată într-un dosar de abuz sexual. Aceasta a fost complice în muşamalizarea unui caz dintr-un cămin de copii unde directorul a comis abuzuri sexuale, potrivit Reuters.

Scandal în Ungaria după ce preşedinta a graţiat o persoană condamnată într-un caz de abuz sexual

Katalin Novak a graţiat mai multe persoane în aprilie 2023, înaintea vizitei Papei Francisc, decizia fiind cunoscută de public. Totuşi, publicaţia maghiară 444.hu a anunţat, citând documente judecătoreşti, că directorul adjunct al casei de copii se numără printre cei graţiaţi.

Acest lucru a declanşat numeroase proteste. Partidele de opoziţie au cerut demisia preşedintei şi a altor oficiali implicaţi. Vineri, un protest ar putea avea loc în faţa biroului prezidenţial din Ungaria.

Persoana graţiată a fost condamnată la peste trei ani de închisoare deoarece, împreună cu directorul general al căminului de copii, a forţat unele victime să-şi retragă acuzaţiile.

Fostul director a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru că a abuzat sexual mai mulţi băieţi în perioada 2004-2016.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
graţiere,
ungaria,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.