Exasperaţi de afluxul de turişti, locuitorii din satul Vlkolinec din Slovacia, înscris în Patrimoniul UNESCO, nu îşi ascund furia faţă de mulţimea de turişti care cutreieră străzile înguste ale localităţii.

De la înscrierea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1993, micul sat slovac Vlkolinec, situat în nordul Carpaţilor Occidentali, a cunoscut o renaştere a activităţii, păstrându-şi în acelaşi timp peisajele şi tradiţiile rurale. Această activitate nu îi mulţumeşte pe unii dintre cei 17 locuitori ai săi, care locuiesc acolo tot timpul anului şi care se luptă să-şi păstreze intimitatea în faţa afluxului de vizitatori, potrivit Le Figaro.

Conform cifrelor oficiale, aproximativ 100.000 de turişti cutreieră anual străzile înguste ale satului şi dealurile din jur. Acest aflux a alungat zeci de locuitori.

Anton Sabucha, un slovac în vârstă de 68 de ani, încearcă să-i descurajeze pe cei mai curioşi dintre ei plasând un semn pe o barieră instalată în faţa casei sale, cu mesaje inteligibile: „Proprietate privată”, „Intrarea interzisă”.

Localnicii satului UNESCO acuză autorităţile

Cu cele aproximativ patruzeci de case din buşteni vopsite în alb, galben sau maro, cu clopotniţa din secolul al XVIII-lea şi cu micul său turn de clopotniţă, satul oferă un cadru de carte poştală, asemănător unui film.

Turiştii pot vizita centrul de informare UNESCO, care îi cufundă în istoria acestor locuri obligatorii, prezentând lungmetrajele filmate acolo, precum celebrul Doctor Jivago al lui David Lean.

Satul organizează, de asemenea, ateliere de confecţionare a costumelor populare, coşuri, încondeierea turtei dulci, precum şi festivaluri ale recoltei şi reconstituiri ale nunţilor tradiţionale.

„ Le arată ceva ce nu mai există aici”, exclamă domnul Sabucha, cel mai în vârstă locuitor al satului, care susţine că unele dintre aceste activităţi nu au nicio legătură cu Vlkolinec, acuzând astfel autorităţile că estompează linia dintre autenticitate şi un parc de distracţii. Pentru el, retragerea desemnării UNESCO ar fi soluţia pentru o revenire la calm, o sugestie care reapare în mod regulat în discursul public.

Primesc 400 de euro pe an pentru a compensa inconvenientele

Nu toată lumea împărtăşeşte această opinie, notează Jan Ondrik, preşedintele asociaţiei civice Vlkolinec, dar cu toate acestea, aceştia deplâng infrastructura inadecvată pentru gestionarea afluxului de vizitatori, inclusiv drumul principal de acces, parcarea şi toaletele publice - până la punctul în care unii vizitatori recurg la a se uşura în grădina cuiva. Peter Gries, un pensionar în vârstă de 63 de ani care locuieşte în sat, merge chiar până la a compara Vlkolinec cu „ o canalizare”.

Miroslav Parobek, în vârstă de 62 de ani, şeful departamentului de cultură şi turism al municipalităţii Ruzomberok, respinge toate criticile. Administratorul satului declară că municipalitatea solicită în prezent finanţare din partea Norvegiei, ca parte a unui proiect de cooperare pentru restaurarea, printre altele, a bisericii şi şcolii, construirea de toalete suplimentare şi crearea unui parc de parcare în afara satului.

„Nu este un muzeu în aer liber, este un sat viu”, a spus el, adăugând că locuitorii primesc 400 de euro pe an pentru a compensa inconvenientele şi pot solicita sprijin suplimentar pentru renovări. Această compensaţie pare „nesemnificativă” pentru cei care au fost atraşi în zonă de „zona rurală, linişte, munţ ”, a mărturisit Lucia Hudecova, o locuitoare în vârstă de 42 de ani.

Unii turişti, precum Kristina Ziahlhofstettere din Germania, recunosc cu uşurinţă că situaţia trebuie să fie dificilă. „Cred că suntem prea mulţi”, spune ea, neîndrăznind să-şi imagineze oameni rătăcind constant prin casa şi grădina ei.