Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, audiat la DNA

Autor: Catalin Lupasteanu Postat la 03 aprilie 2015 72 afişări

Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, urmărit penal pentru complicitate la şantaj, a venit vineri la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care Sergiu Lucinschi este acuzat că a constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro ca să îşi retragă o plângere de la DIICOT.

La intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde a ajuns în jurul orei 10.45, fiind însoţit de avocatul său, Radu Pricop nu a făcut nicio declaraţie.

Avocatul Radu Pricop a fost şi marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, însă atunci doar i s-a adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru complicitate la şantaj, el spunându-le anchetatorilor că va reveni în zilele următoare pentru a da declaraţii.

Radu Pricop este acuzat în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, este urmărit penal pentru şantaj şi trafic de influenţă. În acelaşi dosar, Constantin Comăneanu, ofiţer de poliţie la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este acuzat de luare de mită, iar procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj, de complicitate la şantaj.

Instanţa supremă a decis, miercuri, cercetarea sub control judiciar a lui Sergiu Lucinschi şi arestarea preventivă a lui Constantin Comăneanu, după, ce în noaptea de luni spre marţi, ambii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-a constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoş să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă.

De asemenea, inculpatul i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracţiunea de "gestiune frauduloasă", pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

Radu Pricop l-ar fi sprijinit în activitatea infracţională pe Sergiu Lucinschi prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale care face obiectul unui dosar penal şi prin formularea ulterioară, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, a mai multor soluţii nelegale, pentru remiterea sumei de patru milioane de euro către Lucinschi, inclusiv cea privind recunoaşterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, "sub imperiul constrângerilor repetate", susţin procurorii.

Anchetatorii mai spun că în perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe acelaşi om de afaceri, l-a sprijinit în mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcţie de cum decurgeau discuţiile pentru remiterea banilor.

Astfel, în 19 februarie 2015, procurorul DIICOT Jurj Tudoran a emis, cu încălcarea dispoziţiilor legale, o ordonanţă prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru cinci zile a teritoriului României, cu destinaţia Zambia.

Ulterior, în 6 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar în cazul omului de afaceri, într-una dintre cauze, procurorul Jurj Tudoran i-a comunicat acestuia că are în lucru şi alt dosar penal şi că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun.

Alexandru Horpoş a fost arestat la domiciliu în decembrie 2014, în dosarul DIICOT în care este cercetat şi Dan Besciu, asociat şi administrator la Euroconstruct 98 Trading, pentru fapte de evaziune, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus atunci măsura arestului la domiciliu pentru Dan Besciu, asociat şi administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, Josef Hornegger, administratorul SC Swietelsky Construcţii Feroviare SRL, Alexandru Horpoş şi Vlad Ionel Vameşu, asociaţi şi administratori ai SC Straco Group SRL. Ulterior, în ianuarie 2015, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită pentru Horpoş şi ceilalţi trei inculpaţi cu controlul judiciar.

Avocatul Radu Pricop mai este urmărit penal de procurorii DNA, într-un alt caz, pentru fals şi înşelăciune în dosarul "Moşia Brătienilor", privind retrocedări ilegale de terenuri din Argeş, în care este implicată şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca parte civilă.

Presa a relatat că dosarul vizează un teren de 90 de hectare din localitatea Ştefăneşti (Argeş), care a aparţinut familiei Brătianu şi care ar fi fost retrocedat ilegal.

Astfel, Radu Pricop ar fi cumpărat, împreună cu cele 11 persoane vizate în dosar, drepturi de moştenire asupra terenului respectiv de la urmaşii familiei Brătianu. După ce a câştigat mai multe procese în instanţă cu statul român, Radu Pricop şi partenerii săi au obţinut de la ANRP despăgubiri de 10 milioane de euro, folosind însă documente false.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PRICOP,
DNA,
AUDIERE
/actualitate/radu-pricop-ginerele-lui-traian-basescu-audiat-la-dna-14104921
14104921
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.