Răcire accentuată a vremii în Bucureşti, cu lapoviţă, ninsoare şi vânt puternic

Autor: Mediafax Postat la 08 ianuarie 2026 23 afişări

Răcire accentuată a vremii în Bucureşti, cu lapoviţă, ninsoare şi vânt puternic

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, prognoza specială pentru municipiul Bucureşti, valabilă până sâmbătă dimineaţă. Anunţă răcirea vremii, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului.

Începând de joi, ora 10:00, până vineri, la ora 08:00, vremea se va răci, astfel că regimul termic se va apropia de cel specific datei. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei şi vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi va deveni variabil. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 50...55 km/h.

Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -6 grade.

De vineri, începând cu ora 08:00, până sâmbătă, la ora 10:00, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea când probabilitatea pentru precipitaţii slabe mixte ce pot favoriza depuneri de polei (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) va fi ridicată. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -3...-1 grade.

Joi, de la ora 10:00 până la ora 23:00, municipiul Bucureşti se va afla sub incidenţa unui mesaj de atenţionare meteorologică cod galben ce vizează intensificările de vânt şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Începând de joi, ora 23:00, până vineri, ora 10:00 ,municipiul Bucureşti se va afla sub incidenţa unui mesaj de atenţionare meteorologică cod galben ce vizează intensificările de vânt.

De joi, ora 10:00, până sâmbătă, ora 10:00, municipiul Bucureşti se va afla sub incidenţa unei informări meteorologice de interes general ce vizează răcirea vremii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vreme,
anm,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.