PSD se reuneşte duminică pentru a decide strategia privind votul pe bugetul de stat
Conducerea Partidului Social Democrat se reuneşte duminică în Consiliul Politic Naţional, pentru a stabili strategia partidului înaintea votului din Parlament asupra bugetului de stat pentru 2026.
Social-democraţii sunt nemulţumiţi de forma actuală a proiectului de buget adoptat de Guvern şi spun că unele măsuri pe care le-au propus în cadrul pachetului de solidaritate nu au fost incluse.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că decizia privind votul asupra bugetului şi eventualele amendamente va fi luată în şedinţa de duminică.
„Duminică vom decide acţiunile pentru săptămâna viitoare, când vor avea loc dezbaterile şi votul final pe buget”, a spus Grindeanu la începutul săptămânii.
Şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a criticat proiectul de buget, afirmând că forma actuală nu reflectă o viziune social-democrată.
„PSD a făcut eforturi deosebite pentru acest buget, însă, din păcate, în forma în care el se prezintă astăzi, în niciun caz nu evidenţiază o viziune social-democrată”, a declarat Băluţă.
„Ceea ce vă garantez este că în Parlament aceste neajunsuri vor fi corectate de Partidul Social Democrat, iar bugetul nu poate să treacă în această formă.
Dacă mai stă mult, n-o să mai facem nimic nici anul acesta. Ca atare, deficienţele pe care le-am constatat în această lege a bugetului ne-am propus să le corectăm în Parlament, pentru că prin forţa pe care grupul nostru o are sunt convins că va reuşi să corecteze toate lipsurile pe care acest buget le are”, a precizat Băluţă.
Guvernul a adoptat joi seară proiectul de buget pentru 2026, iar documentul urmează să fie dezbătut şi votat în Parlament în cursul săptămânii viitoare.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că amendamentele care vor fi depuse în Parlament la proiectul de buget pentru 2026 nu trebuie să creeze dezechilibre majore, iar stabilitatea politică rămâne esenţială pentru economie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













